Finlanda şi Suedia ar trebui să poată ajunge la un acord cu Turcia cu privire la obiecţiile Ankarei la aderarea celor două naţiuni nordice la NATO, prin intermediul unor ”discuţii constructive”, a declarat, marţi, preşedintele finlandez Sauli Niinisto, afirmând că este ”optimist” în acest sens, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turcia a surprins, luni, mulţi aliaţi NATO anunţând că nu va sprijini aderarea Suediei şi Finlandei după ce cele două ţări au anunţat că vor solicita aderarea la alianţă,  în cursul acestei săptămâni.

”Declaraţiile Turciei s-au schimbat foarte repede şi au devenit mai radicale în ultimele zile, dar sunt sigur că, prin intermediul unor discuţii constructive, vom rezolva situaţia”, a afirmat preşedintele Sauli Niinisto în timpul unei alocuţiuni în Parlamentul Suediei.

Niinisto a mărturisit că a purtat o discuţie telefonică cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în urmă cu o lună, care şi-ar fi exprimat susţinerea pentru aderarea Finlandei şi Suediei la NATO.

”Dar în ultima săptămână a spus «nu este favorabil». Acest lucru înseamnă că trebuie să continuăm negocierile. Sunt optimist”, a mai subliniat liderul finlandez.

Turcia susţine că Suedia şi Finlanda adăpostesc persoane care ar avea legături cu grupuri pe care Ankara le consideră teroriste, şi anume gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi adepţii lui Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că a orchestrat o tentativă de lovitură de stat în 2016.

Ministrul suedez de Externe Ann Linde a declarat, sâmbătă, înaintea discuţiilor cu omologul său turc în cadrul unei reuniuni a NATO de la Berlin, că Suedia, la fel ca restul Uniunii Europene, consideră PKK ca fiind o organizaţie teroristă.

Vorbind la o conferinţă de presă, luni, Erdogan a mai precizat că Turcia se va opune cererilor de aderare la NATO din partea celor care au impus sancţiuni Ankarei. Suedia şi Finlanda au apicat embargouri asupra exporturilor de arme Turciei după incursiunea sa în Siria în 2019.

”Ei ştiu (n.r. turcii) că integrarea Suediei şi Finlandei în cadrul alianţei este benefică, în ansamblu, şi nu estimez că vor bloca acest pas în cele din urmă, dar vor negocia pe parcurs”, a declarat Anna Wieslander, director Europa de Nord din cadrul grupului de experţi Atlantic Council.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.