Preşedintele libanez Joseph Aoun cere, la şase ani de la explozia de la Beirut, publicarea actului acuzării

Preşedintele libanez Joseph Aoun cere, la şase ani de la explozia de la Beirut, publicarea actului acuzării

Preşedintele libanez Joseph Aoun apreciază luni, cu o zi înaintea marcării a şase ani de la explozia din portul Beirut, că publicarea actului acuzării în acest dosar este ”o necesitate” care nu mai poate aştepta, relatează AFP.

La 4 august 2020 - una dintre cele mai mari explozii nucleare din istorie - a devastat cartiere întregi în capitala libaneză şi s-a soldat cu 220 de morţi şi 6.500 de răniţi.

Această catastrofă a fost declanşată, potrivit autorităţilor, de un incendiu într-un depozit în care erau depozitate - fără măsuri de precauţie - tone de nitrat de amoniu, folosit ca îngrăţământ, în pofida unor avertismente repetate ale unor oficiali de cel mai înalt rang.

"Publicarea actului acuzării de către judecătorul de instrucţie a devenit o necesitate care nu mai suportă nicio amânare", subliniază într-un comunicat Joseph Aoun.

"Justiţia nu înseamnă răzbunare", insistă el, precizând că este vorba despre tragerea la răspundere a "tuturor celor care (...) şi-au încălcat datoria sau au cauzat această catastrofă, indiferent de funcţia sau calitatea lor".

DOSARUL, ÎN CONTINUARE LA PARCHET

"Justiţia libaneză este chemată, în prezent, mai mult ca niciodată, să-şi dovedească independenţa şi capacitatea de a le face dreptate victimelor", cere şeful statului libanez.

Judecătorul însărcinat cu dosarul şi-a încheiat ancheta în martie, deschizând calea unei trimiteri în instanţă a aproape 70 de persoane audiate în cursul investigaţiilor - inclusiv conducători politici, din securitate şi militari, dar şi funcţionari - declara atunci AFP o sursă judiciară.

Judecătorul a trimis dosarul parchetului, în vederea unui aviz, înaintea unor eventuale inculpări.

De atunci, dosarul se află în continuare la parchet.

Nicio persoană nu este în prezent deţinută în Liban.

O persoană este însă deţinută în Bulgaria - unde este încarcerat proprietarul vaporului care a transportat nitratul de amoniu.

Judecătorul de instrucţie şi-a întrerupt ancheta în ianuarie 2023, din cauza ostilităţii unei mari părţi a clasei politice - în special a Hezbollah, care l-a acuzat pe magistrat de părtinire.

Magistratul a fost urmărit o vreme cu privire la nesubordonare, însă şi-a reluat ancheta la începutul lui 2025, după instalarea la putere a unui nou guvern şi unui nou preşedinte, care s-au angajat să apere independenţa justiţiei.

Familiile victimelor au cerut neîncetat dreptate şi au denunţat amestecuri politice, într-o ţară în care domneşte - de zeci de ani - o cultură a impunităţii.

"Nu va exista niciun compromis în detrimentul justiţiei (...), chiar dacă ea întârzie uneori", a promis luni pe X premierul Nawaf Salam.

El a dat asigurări că "nu va fi acoperită nicio responsabilitate".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră