Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat, miercuri, că Teheranul va continua să îşi vândă petrolul în ciuda sancţiunilor SUA şi că politica Washingtonului de a pune presiune pe Iran va eşua, scrie Reuters.
Rouhani a numit decizia SUA de a reduce exporturile Iranului până la zero ca fiind „fără nicio bază” şi a declarat că „puterea americanilor nu este aşa de mare pe cât pretind”.
Statele Unite a cerut pe 22 aprilie ca ţările care cumpără petrol iranian să oprească aceste achiziţii începând cu 1 mai sau vor fi vizate de sancţiuni.




























