Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ar putea să fie vizat în viitor de un mandat de arestare al autorităţilor suedeze, după ce parlamentarii au depus o plângere penală împotriva liderului turc, acuzându-l pe acesta de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, transmite The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cinci parlamentari suedezi au depus o plângere penală la procuratura publică pentru rolul jucat de preşedintele Erdogan în conflictul sângeros dintre trupele turce şi militanţii kurzi din sud-estul Turciei.

Aceasta este prima plângere penală lansată împotriva unui şef de stat în Suedia.

De asemenea, în plângere sunt menţionaţi şi alţi miniştri, inclusiv premierul Binali Yildirim.

Dacă acest proces este preluat de către procurorii suedezi, atunci ar putea duce la emiterea unui mandat de arestare pentru Recep Tayyip Erdogan.

”Suntem cinci parlamentari care am predat plângerea... cerând o pedeapsă pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război”, a declarat parlamentara stângii Annika Lillemets.

În 2014, parlamentarii au aprobat o lege pentru a permite instanţelor naţionale să prezideze în cazuri legate de crime împotriva umanităţii, fără să ia în considerare ţara în care au avut loc respectivele crime.

”Oricine care vrea vrea să distrugă complet sau parţial un grup naţional sau etnic... este vinovat de genocid”, arată respectiva lege din Suedia.

Procurorii suedezi sunt cei care vor decide dacă să lanseze sau nu o anchetă pe baza plângerii penale. Politicianul Carl Schlyter şi-a exprimat speranţa că o asemenea acţiune va fi lansată şi de alte ţări ale Uniunii Europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.