Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele columbian Gustavo Petro au făcut din nou schimb de replici pe reţelele de socializare, la o săptămână după ce Bogota a rupt legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului împotriva Hamas în Gaza.
Într-o postare pe X, fostul Twitter, adresată lui Netanyahu, Petro scrie: "Lansarea de bombe asupra a mii de copii, femei şi bătrâni nevinovaţi nu te face un erou. Rămâi alături de cei care au ucis milioane de evrei în Europa".
"Un genocid este un genocid, indiferent de religie. Încercaţi măcar să opriţi masacrul", adaugă el.
Vineri, Petro a cerut Curţii Penale Internaţionale (CPI) să emită un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu. El a criticat în repetate rânduri acţiunile Israelului în Gaza, refuzând să condamne atacul Hamas din 7 octombrie - în care au fost ucise aproximativ 1.200 de persoane şi 252 au fost luate ostatice, majoritatea civili. La doar trei zile după masacru, el a comparat înalţi oficiali israelieni cu nazişti germani, informează Times of Israel.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Comentariile preşedintelui columbian de duminică dimineaţă urmează unui tweet al lui Netanyahu de sâmbătă seară, în care acesta a scris: "Israelul nu va primi lecţii de la un susţinător antisemit al Hamas, o organizaţie teroristă care a masacrat, violat, mutilat şi ars de vii 1.200 de oameni nevinovaţi la 7 octombrie. Să vă fie ruşine, domnule preşedinte Petro!"
Señor Netanyahu, pasará usted a la historia como un genocida. Lanzar bombas sobre miles de niños y niñas, mujeres y ancianos inocentes no lo hace a usted un héroe. Queda usted al lado de quienes mataron millones de judíos en Europa.
— Gustavo Petro (@petrogustavo) May 12, 2024
Un genocida es un genocida no importa si tiene… https://t.co/clSfIuykaU

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.