Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a promis vineri după-amiază luarea unor măsuri drastice pentru a-i aduce în faţa instanţei pe cei vinovaţi de tragedia aviatică de la începutul săptămânii, în care a pierit aproape întreaga echipă braziliană Chapecoense. Un avion charter s-a prăbuşit luni noaptea într-o zonă izolată din Columbia, după ce a decolat cu o cantitate insuficientă de kerosen de pe un aeroport din Bolivia, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zborul LAMIA Bolivia BAe 146 a rămas fără kerosen şi electricitate, iar echipajul se pregătea pentru o aterizare de urgenţă atunci când s-a prăbuşit în regiunea La Union din Columbia. Un număr de 71 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică, inclusiv 19 fotbalişti ai echipei Chapecoense. Doar trei fotbalişti au scăpat cu viaţă din accident şi sunt în stare gravă.

”Măsuri drastice vor fi luate pentru a determina ce s-a întâmplat”, a declarat Morales.

Autorităţile boliviene au anunţat în urmă cu o zi suspendarea licenţei de zbor pentru cpmpania LAMIA. De asemenea, s-a decis înlocuirea consiliului de conducere ai autorităţii naţionale de aviaţie pentru a asigura o investigaţie transparentă.

Anchetatorii au recuperat încă de miercuri cele două cutii negre din suburbia La Union, iar acestea au fost trimise pentru a fi analizate de către experţii din Marea Britanie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.