Premierul ungar Viktor Orban a sosit, joi, la Viena într-o vizită afectată de recentele sale remarci împotriva ”amestecului raselor”, care i-au adus critici ample şi demisia unui consilier, relatează Le Libre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cancelarul austriac Karl Nehammer plănuia să discute cu Orban despre aceste declaraţii, pe care le consideră ”în mod firesc deschise criticilor”.

Înaintea acestei noi controverse, oficialul conservator era încântat să îi ureze bun venit unui ”vecin şi partener important”.

”Ambele ţări sunt puternic afectate de migraţia ilegală, pe care vrem să o combatem împreună”, a scris Nehammer pe Twitter, făcând referire şi la subiectul ”cooperării energetice” dintre cele două ţări foarte dependente de gazul rusesc.

Aceasta este prima vizită oficială a lui Viktor Orban pe teritoriul unuia dintre partenerii săi din Uniunea Europeană (UE) de la realegerea sa triumfală la începutul lunii aprilie.

Cu toate acestea, dezbaterile riscă să fie dominate de virulenşa discursului susţinut sâmbătă de liderul naţionalist ungar în vârstă de 59 de ani, la Tuşnad.

”Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care s-ar amesteca cu ”non-europeni”, a spus el, înainte de a face o aparentă aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.

Supravieţuitorii Holocaustului şi comunitatea evreiască maghiară au condamnat ”conotaţiile rasiste” ale unor astfel de remarci, cerând Uniunii şi, în special lui Karl Nehammer, să ”se distanţeze”.

Zsuzsa Hegedus, un sociolog care a fost vreme îndelungată consilierul lui Orban şi ai cărei părinţi au supravieţuit Holocaustului, şi-a dat demisia marţi. Ea a denunţat ”o poziţie ruşinoasă” şi ”un text nazist pur demn de (Joseph) Goebbels”, făcând referire la fostul şef al propagandei Germaniei naziste.

Într-o scrisoare deschisă, Orban s-a apărat prin ”politica guvernului său de toleranţă zero când vine vorba de antisemitism şi rasism”.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze declaraţiile.

Fără a-l cita pe Viktor Orban, vicepreşedintele Frans Timmermans a reacţionat, miercuri, pe Twitter, acuzând rasismul drept ”o invenţie politică toxică” care ”nu ar trebui să aibă loc în Europa”.

Potrivit mai multor experţi intervievaţi de AFP, afirmaţiile premierului ungar probabil ”nu vor avea efect de domino nici în Ungaria, nici la nivelul UE”, unde se negociază în prezent eliberarea de fonduri de recuperare post-Covid.

”Discursurile sale au provocat în mod repetat scandaluri în mass-media şi în cercurile politice europene”, a declarat Bulcsu Hunyadi, din cadrul grupului de experţi Capital Politic, pentru AFP.

Orban ”este privit ca un caz izolat”, a adăugat el.

De asemenea, Hunyadi prevede ”un impact scăzut” asupra discuţiilor, chiar dacă ”ar putea încetini procesul”.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.