Premierul Poloniei, Beata Szdylo, a declarat luni seară că decizia surprinzătoare a preşedintelui conservator de a bloca prin veto două dintre cele trei controversate proiecte legislative adoptate de PiS nu va face decât să întârzie reformele judiciare necesare pentru Varşovia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu toţii vrem să locuim într-o Polonie mai dreaptă, tocmai de asta avem nevoie de reformarea instanţelor [...] Vetoul preşedintelui de astăzi (luni - n.r.) va încetini munca noastră la această reformă”, a declarat Szdylo.

De asemenea, aceasta a susţinut că guvernanţii nu ar trebui să cedeze în faţa presiunii străzii şi străinătăţii, vorbind atât despre protestele de masă de la Varşovia, precum şi de condamnările şi ameninţările venite de la Uniunea Europeană.

Însă, preşedintele polonez şi-a apărat decizia de a bloca prin veto cele două proiecte legislative, susţinând că acestea trebuie să respecte Constituţia.

Duda şi-a surprins aliaţii conservatori şi eurosceptici de la PiS, atunci când a anunţat că va bloca prin veto două dintre controversatele reforme judiciare, care ar urma să dea guvernanţilor puterea de a înlocui toţi judecătorii de la Curtea Supremă, în vreme ce majoritatea parlamentară ar impune un control politic complet asupra Consiliului Judiciar Naţional, care nominalizează magistraţii supremi din Polonia.

Bruxelles a ameninţat săptămâna trecută că va iniţia noi proceduri de infringement împotriva Poloniei, dacă parlamentarii conservatori adoptă trei reforme judiciare controversate, care riscă să erodeze independenţa justiţiei şi să o supună complet voinţei populiştilor de la PiS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.