Premierul Rusiei, Dimitri Medvedev, a acuzat miercuri noaptea că Statele Unite au declarat în realitate un război comercial împotriva Rusiei, după promulgarea legislaţiei sancţiunilor de către preşedintele Donald Trump, transmite TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, acesta şi-a exprimat încrederea că economia rusă va reuşi să se dezvolte în ciuda noilor sancţiuni impuse de Statele Unite şi care au fost intens condamnate şi de guvernanţii Germaniei.

”Un război comercial deplin a fost declarat împotriva Rusiei”, a declarat Dimitri Medvedev.

Însă, premierul a menţionat că ruşii au învăţat să facă mai multe în ultimii ani, în ciuda închiderii pieţelor financiare globale şi a fricii creditorilor internaţionali şi a investitorilor străini de a finanţa Rusia.

”Ne-a ajutat într-un anume mod, dar asemenea sancţiuni dure sunt lipsite de sens. Vom rezista”, a afirmat Medvedev.

Reacţia premierului rus vine după ce Donald Trump a promulgat noua lege a sancţiunilor împotriva Rusiei, care a fost aprobată de congresmeni din cauza interferenţelor ruse în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Moscova a început de săptămâna trecută să pregătească un răspuns faţă de noile sancţiuni, atunci când a anunţat o reducere foarte dramatică a prezenţei diplomatice americane în Rusia.

”Relaţiile sunt la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece. Acestea se pot deteriora şi mai mult”, a avertizat marţi Rex Tillerson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.