Premierul Theresa May i-a acuzat vineri dimineaţă pe liderii Partidului Naţional Scoţian că poartă ”ochelari de cal” în legătură cu organizarea unui al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei. De asemenea, prim-ministrul britanic a avertizat că ”politica nu este un joc”, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Însă, Nicola Sturgeon a susţinut că May nu are ”niciun mandat” în Scoţia, susţinând că guvernanţii britanici au dat dovadă de ”încăpăţânare şi instrasigenţă” în discuţiile cu liderii regiunilor înainte de declanşarea procedurii de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Guvernul Scoţiei a publicat deja un deocument de 60 de pagini, care pune bazele unor propuneri ce ar putea să permită scoţienilor să rămână pe piaţa unică europeană în ciuda retragerii Marii Britanii, în vreme ce premierul Nicola Sturgeon a declarat că organizarea unui al doilea referendum pentru independenţă este inevitabil în contextul Brexit-ului.

Theresa May a precizat că va analiza îndeaproape respectivele propuneri ale Guvernului de la Edinburgh.

”Noi colaborăm cu ei pe aceste planuri - acestea sunt probleme pe care ei le-au ridicat şi noi le luăm în considerare”, a spus şefa executivului de la Londra.

Premierul britanic a explicat că vrea să utilizeze negocierile pentru Brexit tocmai pentru a obţine ”un acord comercial care funcţionează pentru întreaga naţiune, dar în mod crucial vorbim de un acord care funcţionează la fel de bine şi pentru Scoţia”.

De asemenea, aceasta a susţinut că este greşit din partea politicienilor să spună că sprijină o ieşire dură din blocul comunitar, dar ”vreau un Brexit care să fie corect pentru Mare Britanie, iar asta înseamnă că va fi corect pentru toate regiunile componente ale Regatului Unit”.

Theresa May a precizat că scoţienii au exprimat clar faptul că nu doresc un alt referendum pentru independenţă, însă nu a precizat dacă va autoriza un asemenea scutin în cazul organizării sale de către Parlamentul Scoţiei.

”Pentru mine politica nu este un joc. Politica este despre viaţa oamenilor, este vorba despre soluţionarea problemelor care contează pentru oameni în viaţa de zi cu zi. Nu pot să mă abţin decât să simt că SNP poartă ochelari de cal în ceea ce priveşte independenţa”, a declarat premierul Marii Britanii.

Aceasta s-a arătat îngrijorată că politicienii scoţieni nu se mai concetrează pe situaţia economiei sau reformarea educaţiei, vorbind în schimb doar despre un al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei.

May a explicat că este ”pasionată” cu privire la păstrarea integrităţii Marii Britanii, care reprezintă în opinia ei cea mai de succes uniune politică din istorie şi prima vizită efectuată în calitate de premier a fost chiar în Scoţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.