Premierul Haider al-Abadi a purtat vineri după-amiază o convorbire telefonică cu preşedintele Donald Trump şi i-a cerut acestuia din urmă să ridice interdicţia de călătorie, care blochează intrarea cetăţenilor din şapte ţări predominant musulmane în Statele Unite, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trump a subliniat importanţa coordonării pentru a găsi cât mai curând posibil o soluţie la această problemă şi ne va direcţiona spre Departamentul de Stat”, se arată într-un comunicat transmis de biroul prim-ministrului din Irak.

Preşedintele Trump este cel care a iniţiat apelul cu premierul Haider al-Abadi.

Între timp, miliardarul republican încearcă să reinstaleze controversatul ordin executiv, care suspendă temporar programele de primire a refugiaţilor, blochează pe termen nedeterminat primirea refugiaţilor sirieni şi interzice temporar intrarea cetăţenilor din şapte ţări predominant musulmane în Statele Unite. Printre ţările vizate de ordin se numără Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen.

Însă, acesta a suferit o lovitură grea joi noaptea, după ce un tribunal federal a respins ordinul executiv de la Casa Albă.

Un complet de trei judecători ai Curţii de Apel din San Francisco a decis în unanimitate că administraţia Trump nu a reuşit să ofere nicio dovadă că temerile legate de securitatea naţională justifică reintroducerea imediată a interdicţiei impuse în urmă cu două săptămâni.

Mai mult, deşi instanţa a precizat că, deşi nu poate spune clar dacă ordinul lui Trump discriminează o anumită religie, statele care au iniţiat acţiunea în justiţie au prezentat afirmaţii ale preşedintelui în legătură cu “intenţia sa de a implementa o ‘interdicţie vizând musulmanii’”.

Administraţia a subliniat în instanţă că tribunalele nu au acces la aceleaşi informaţii clasificate în legătură cu ameninţările la care are acces preşedintele. Judecătorii au contracarat, însă, că “instanţele primesc în mod regulat informaţii clasificate sigilate”.

Departamentul de Justiţie, care a reprezentat administraţia, a anunţat că analizează decizia instanţei şi opţiunile de care dispune. Guvernul are la dispoziţie 14 zile să decidă dacă va sesiza un complet mai mare de judecători care să revizuiască decizia sau dacă va contesta direct decizia la Curtea Supremă, care va stabili, probabil, rezultatul final.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.