Premierul britanic Keir Starmer se îndreaptă spre Golful Persic

Premierul britanic Keir Starmer se îndreaptă spre Golful Persic

Prim-ministrul britanic Keir Starmer se deplasează miercuri în Golful Persic pentru a se întâlni cu liderii din regiune în vederea „discutării eforturilor diplomatice menite să susţină şi să menţină încetarea focului”, a anunţat Downing Street, informează BBC.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer s-a alăturat corului de lideri mondiali care au salutat anunţul privind armistiţiul dintre Iran şi SUA.

„Salut acordul de armistiţiu încheiat peste noapte, care va aduce un moment de uşurare regiunii şi lumii întregi”, a declarat el.

„Împreună cu partenerii noştri, trebuie să facem tot ce putem pentru a sprijini şi susţine acest armistiţiu, pentru a-l transforma într-un acord durabil şi pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz”, a subliniat liderul britanic.

Starmer se deplasează miercuri în Orientul Mijlociu pentru a „discuta despre eforturile diplomatice de sprijinire şi menţinere a armistiţiului”, a declarat Downing Street 10.

În cadrul întâlnirilor cu liderii regionali, el va reitera sprijinul neclintit al Regatului Unit şi necesitatea unei soluţii diplomatice pe termen lung pentru a se asigura că armistiţiul duce la un acord durabil.

Starmer va purta discuţii pentru a se asigura că redeschiderea Strâmtorii Ormuz rămâne permanentă, Regatul Unit continuând să conducă eforturile internaţionale în acest sens.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor