Ploi intense şi foarte rare au căzut, vineri, în Valea Morţii (Death Valley) din California şi au provocat inundaţii de proporţii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Precipitaţiile au dus la izolarea a aproximativ 1.000 de persoane, a anunţat parcul naţional care administrează zona.

"Aproximativ 500 de vizitatori şi 500 de angajaţi nu pot părăsi pentru moment parcul naţional american din cauza „ploilor fără precedent” care au provocat "inundaţii semnificative” şi închiderea tuturor drumurilor care deservesc parcul naţional, situat în estul Californiei.

"Toate drumurile care deservesc parcul sunt în prezent închise şi vor rămâne închise până când oficialii parcului vor stabili amploarea pagubelor”, au anunţat administratorii.

În urma inundaţiilor s-au rupt secţiuni de pavaj de pe drumuri şi au fost inundate birouri şi hoteluri.

În unele zone au căzut 37 de milimetri de ploaie, în condiţiile în care cantităţile medii totale anuale în regiune sunt "sub 50" de milimetri.

Parcul Naţional Death Valley "este cunoscut drept cel mai fierbinte loc din lume şi cel mai arid din America de Nord", potrivit site-ului oficial al parcului naţional

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.