Forţele regimului sirian au încercuit un post de observaţie turc, în provincia Idleb (nord-vest), după ce au câştigat teren în ultimele zile în faţa rebelilor şi jihadiştilor în regiune, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Forţele regimului au încercuit postul de observaţie turc de la Al-Surman, după ce au recucerit mai multe oraşe şi sate” în apropiere de oraşul-cheie Maaret al-Numan, în sud-estul provinciei Idleb, a precizat luni directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

Armata turcă este desfăşurată în 12 posturi de observaţie în regiunea Idleb, în virtutea unui acord încheiat în septembrie 2018 între Moscova, aliata regimului lui Bashar al-Assad, şi Ankara, aliata rebelilor, în vederea evitării unei ofensive a Damascului în regiune.

Acordul prevedea înfiinţarea unei ”zone demilitarizate”, cu o lăţime de 15-20 de kilometri, menită să despartă zonele aflate sub control guvernamental sirian de cele deţinute de rebeli şi jihadişti în provincia Idleb, însă şi în regiunile vecine Alep, Hama şii Latakia.

Acordul a oferit un răgaz ultimului mare bastion rebel şi jihadist din Siria, dominat de Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta aripă siriană a Al-Qaida), în care trăiesc trei milioane de oameni.

Însă acordul nu a împiedicat o ofensivă de anvergură a armatei siriene, susţinută de aviaţia rusă, de la sfârşitul lui aprilie la sfârşitul lui august în regiune, în cursul căreia aproximativ 1.000 de civili au fost ucişi potriovit SOHR, iar 400.000 de persoane au fost deplasate potrivit ONU.

În pofida unui armistiţiu anunţat la sfârşitul lui august de către Moscova, raidurile s-au intensificat în ultimele săptămâni, iar peste 280 de civili au fost ucişi de atunci.

De joi, forţele regimului înaintează pe teren şi au preluat controlul asupra a zeci de oraşe şi sate aflate în jurul oraşului-cheie Maaret al-Numan, potrivit SOHR.

Localităţile Jarjanaz şi Al-Surman fac parte dintre cele cucerite luni de regimul lui al-Assad, potrivt ONG-ului.

Postul de observaţie turc de la Al-Surman este al doilea încercuit de către forţele siriene din august, după cel din localitatea Morek, în nordul provinciei Hama, în care se află în continuare forţe turce.

Turcia este prezentă, de asemenea, în nord-estul Siriei, în urma unei ofensive, în octombrie, prin care a dislocat forţe kurde de la frontiera turco-siriană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.