O bună doză de intuiţie, o parte de risc şi un concurs de împrejurări favorabile l-au condus pe Emmanuel Macron la Elysée, pe un drum expres, la câteva luni după ce şi-a lansat partidul şi a dat peisajul politic cu susul în jos la vârsta de doar 39 de ani, scrie AFP.
Ales duminică al optulea preşedinte al Republicii franceze, Emmanuel Macron a urmat o traiectorie meteorică a unui obiect politic mult timp neidentificat, în acelaşi timp produsul sistemului şi un reprezentant revendicat ”antisistem”, conformist şi îndrăzneţ, ”nici de stânga, nici de dreapta”.
Aşa a intrat în mod brutal în atmosfera primei sale alegeri, la conducerea unei mari mişcări de centru şi în faţa unor provocări şi şantiere imense.
”Eu cred că nu te pregăteşti vreodată pentru această funcţie. Nu ne putem imagina ce înseamnă asta, ca generozitate, ca violenţă”, a recunoscut săptămâna aceasta fostul bancher de afaceri de la Rothschild, necunoscut marelui public în urmă cu doar trei ani.
Cu o educaţie burgheză la iezuiţi, în Amiens, cu nasul în cărţi, în apropierea bunicii sale directoare de colegiu, el este un elev model, dar totodată rebel - fie că decide, singur, să se boteze la vârsta de 12 ani, fie că acţionează pentru a sfida convenţiile şi a se căsători cu Brigitte Trogneux, profesoara sa de franceză din liceu, cu 24 de ani mai în vârstă ca el.
Absolventul Sciences-Po Paris, cu o diplomă în filosofie, absolventul promoţiei Sedar-Senghor la ENA, iar apoi la Inspecţia Generală a Finanţelor, el le-a atras atenţia primilor săi mentori politici - Jacques Attali în 2007, iar apoi François Hollande, care îl numeşte adjunctul secretarului general al Elysée în 2012 şi îl propulsează la Bercy în primăvara lui 2014.
Însă, la fel ca studiile, ”intuiţiile” sale sunt cele care-i impresionează atât pe cei din primul său cerc de apropiaţi, cât şi pe adversarii săi politici.
”Eu cred că Macron a avut intuiţia, tocmai pentru că venea din afara vieţii politice tradiţionale, că partidele de guvernământ şi-au creat propriile slăbiciuni, şi-au pierdut propria atractivitate, erau, potrivit unei vorbe vechi, obosite, îmbătrânite”, mărturisea recent François Hollande.
Iar ”el a avut această intuiţie să creeze En Marche! atunci când şi-a elaborat legea”, adoptată cu 49 la trei voturi, în vara lui 2015, îşi aminteşte deputatul PS Richard Ferrand.
Apărând acest text ”cu de toate”, care merge de la extinderea programului de duminca şi până la liberalizarea transportului cu autocarul, ”a constatat el sclerozele din ţară”, subliniază acest susţinător din primul moment, secretarul general al mişcării En Marche!, lansate pe 6 aprilie 2016.
La conducerea micii sale întreprinderi politice - a cărei siglă coincide cu iniţialele sale şi care revendică în prezent aproximativ 270.000 de membri - Emmanuel Macron şi-a afişat tot mai ostentativ ambiţiile, începând de la un miting fondator incendiar, la La Mutualité, pe 12 iulie 2016, în faţa a 3.000 de persoane.
ALINIEREA PLANETELOR
El a ştiut, ulterior, ”să-şi asume riscul”, aşa cum îi place să spună, de a demisiona de la Bercy pentru a se lansa în cursa pentru fotoliul de la Elysée, cu o mână de susţinători în jurul său.
Însă planetele s-au aliniat apoi perfect.
Alegerile primare ale dreptei, apoi ale stângii, i-au degajat un bulevard pe centru, iar scandalul Fillon i-a tăiat şansele contracandidatului său considerat cel mai periculos.
Iar aşa cum a preconizat, François Hollande - al cărui moştenitor şi în egală măsură paricid este - s-a găsit între timp în incapacitatea de a candida la al doilea mandat.
Odată cu ascensiunea în sondaje, Emmanuel Macron, cu ochii săi albaştri şi zâmbetul pe buze, s-a lăsat câştigat de fervoarea reuniunilor publice, a întârziat pe scenă şi s-a delectat cu sloganele ”Macron preşedinte!” în aşa măsură încât adversarii săi politici au ironizat, uneori, atitudini ”de Cristos”.
El le-a răspuns promovând ”bunăvoinţa” şi refuzând fluierarea contracandidaţilor la mitinguri, pentru a pregăti unitatea care avea să urmeze în mod inevitabil alegerii sale.
El a avut totodată talentul să evite falşii paşi majori, în pofida unor declaraţii polemice, nişte ”erori” ”pe care şi le asumă”, ca atunci când a apreciat, în februarie, că colonizarea a fost o ”crimă împotriva umanităţii”.
De-acum el revendică faptul de a purta cu el ”o parte ireductibilă a furiei poporului francez”, rezultatul unei campanii ”de contact” pe teren, unde şi-a apărat pas cu pas proiectul axat pe doi piloni - ”eliberarea” economiei şi, în acelaşi timp, ”protejarea” celor mai puţin ”înarmaţi”.
El urmează, de-acum, să pună acest proiect în aplicare, într-un context dificil şi într-un mediu nou pentru el.
”Mulţi oameni vorbesc, eu ascult, aud, dar sunt surprins să văd că, pe măsură ce înaintăm pe drum, suntem tot mai singuri”, sublinia el acum o săptămână şi ceva.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
