Curtea Supremă a Statelor Unite a validat joi o lege din California, adoptată în 2018, care interzice vânzarea unor porci crescuţi în spaţii prea restrânse, în vederea unei diminuări a suferinţei animale în crescătoriile de porci, care era contestată de către producătorii de jambon, bacon şi alte mezeluri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Deşi Constituţia rezolvă multe probleme importante, tipul coastelor de porc pe care sunt autorizaţi să le vândă comercianţii californieni nu se află pe listă”, scrie magistratul Neil Gorsuch în această hotărâre, pe un ton neobişnuit.

”IMPUNEREA” PROPRIILOR VALORI ALTORA

Hotărârea Curţii, plină de referinţe culinare şi de descrieri ale scroafelor gestante în ţarcuri, priveşte o lege adoptată în 2018 în California, în urma unui referendum de iniţiativă populară.

Legea interzice vânzarea în acest stat din vestul Statelor Unite - cu vederi foarte progresiste - a porcilor crescuţi în spaţii prea strâmte.

Industria porcului a sesizat justiţia şi a acuzat California - care produce puţină din carnea de porc pe care o consumă - de faptul că vrea să-şi impună valorile altor state americane.

Potrivit reprezentanţilor acesteia, legea riscă să conducă la o creştere a costurilor de producţien şi, astfel, a preţului cârnaţilor şi fileului minion.

Ei pledează mai ales că această lege încalcă Constituţia Statelor Unite, care le interzice statelor să adopte legi care aduc atingere schimburilor comerciale în ţară.

După ce au fost respinşi la tribunale, ei s-au adresat Curţii Supreme, care le-a respins miercuri argumentele.

”Ei ne invită să creăm două noi restricţii mari care să limiteze capacitatea statelor de a-şi reglementa bunurile pe teritoriul lor. Noi respingem această invitaţie”, scrie Neil Gorsuch în numele Curţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.