Pe măsură ce Polonia îşi construieşte cea mai mare armată din Europa, aceasta se orientează către companii de apărare naţionale şi din alte ţări din Europa Centrală pentru a reduce dependenţa de furnizori îndepărtaţi, incapabili să-şi intensifice rapid livrările, arată Reuters, citând oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai companiilor.
Cheltuielile Poloniei pentru achiziţii de apărare de la companii naţionale, inclusiv de la asocieri în participaţiune cu alte companii din Europa Centrală, au crescut de aproape patru ori din 2022, ajungând la 30,4 miliarde de zloţi (8,15 miliarde de dolari) anul trecut, potrivit datelor Agenţiei pentru Armament analizate de Reuters.
În timp ce conflictul din Ucraina a determinat o creştere a cheltuielilor pentru apărare în întreaga Europă, în Polonia aceasta reprezintă o prioritate absolută, întrucât ţara are graniţă comună cu Ucraina şi consideră Rusia o ameninţare existenţială, afirmă oficialii.
„Construim cea mai mare armată terestră din Europa”, a declarat pentru Reuters Konrad Golota, ministru adjunct al Patrimoniului de Stat. „Faptul că un echipament este utilizat de armata noastră şi faptul că este fabricat în Polonia devin din ce în ce mai importante”, arată el.
Companiile poloneze din domeniul apărării, afiliate statului, şi-au intensificat din nou cheltuielile de capital în ultimul an, iar peste o duzină de oficiali guvernamentali, companii şi experţi au declarat pentru Reuters că noua iniţiativă a Varşoviei reflectă o schimbare care creează oportunităţi pentru firmele din domeniul apărării din regiune.
Anul acesta, se preconizează că Polonia va cheltui aproximativ 53 de miliarde de euro (61,45 miliarde de dolari) pentru cheltuielile esenţiale de apărare, ocupând locul al patrulea în UE, după Franţa, Italia şi Germania, conform datelor NATO, în creştere faţă de 44 de miliarde de euro în 2025 şi reprezentând aproximativ 4,7% din produsul intern brut.
Deşi sistemele costisitoare, precum bateriile de rachete Patriot fabricate în SUA, tancurile Abrams şi avioanele de vânătoare F-35 rămân importante, oficialii polonezi afirmă că extinderea producţiei naţionale şi regionale de drone, muniţie şi alte echipamente utilizate frecvent a devenit o prioritate.
TENDINŢĂ DE SCHIMBARE LA NIVEL REGIONAL
Strategia Poloniei reflectă o reevaluare mai amplă la nivel european, pe măsură ce guvernele încearcă să reconstruiască capacitatea industrială de apărare după ce războiul din Ucraina a scos la iveală cât de repede conflictele moderne pot epuiza stocurile de muniţie.
„Nu este vorba doar de o investiţie menită să asigure o industrie de apărare foarte dezvoltată, care să servească drept forţă motrice pentru economia poloneză, ci de o chestiune de independenţă a lanţului de aprovizionare”, a declarat ministrul apărării şi viceprim-ministrul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz. „Aceasta asigură aprovizionarea independentă a liniei frontului, în cazul în care va fi necesar”, a explicat el.
Până de curând, firmele din domeniul apărării din ţări precum Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria aveau o prezenţă mai limitată în Polonia, care se baza în mare măsură pe producători de stat, precum PGZ, şi pe furnizori americani.
Acum, aceste companii văd o oportunitate.
CSG, cu sediul în Cehia, un important furnizor de muniţie pentru Ucraina, a semnat în ultimele luni o serie de acorduri pentru extinderea producţiei în Polonia. Printre acestea se numără transferul tehnologiei de producţie a propulsorilor către MESKO, o filială a PGZ, şi un acord cu PGZ pentru extinderea producţiei de drone, rachete, muniţie şi vehicule blindate.
Unitatea poloneză a CSG a achiziţionat, de asemenea, producătorul de componente pentru apărare Domar MS.
În august, CSG a semnat un acord în valoare de peste 100 de milioane de euro cu Dezamet, o unitate a PGZ, pentru furnizarea de componente pentru muniţie de artilerie de 155 mm, precum şi un contract separat în valoare de 150 de milioane de euro cu Huta Stalowa Wola pentru echipamente destinate vehiculelor de luptă.
„Europa Centrală trece printr-o schimbare mai amplă în ceea ce priveşte modul în care se construieşte capacitatea industrială de apărare”, a declarat pentru Reuters Wojciech Grzonka, directorul executiv al CSG Polska.
„Polonia este o piaţă strategică pentru CSG şi una dintre direcţiile cheie pentru dezvoltarea noastră pe termen lung şi extinderea capacităţilor de producţie”, adaugă el.
UN PIONIER AL „LOCALIZĂRII” PRODUCŢIEI
Alte grupuri din domeniul apărării răspund la iniţiativa Varşoviei.
Producătorul polonez de armament Grupa Niewiadow, o unitate a Niewiadow PGM, demarează producţia de muniţie de 155 mm împreună cu KNDS Ammo France, producţia urmând să ajungă la 180.000 de cartuşe pe an începând de anul viitor.
PGZ a anunţat în martie că va colabora cu compania estoniană Frankenburg Technologies pentru a fabrica în Polonia sisteme de apărare aeriană cu rază ultrascurtă de acţiune.
Zdenek Rod, expert în domeniul apărării la Universitatea CEVRO din Praga, a afirmat că Polonia se conturează ca un pionier în eforturile de „localizare” a producţiei militare în Europa.
„Timp de ani de zile, aprovizionarea din Statele Unite a reprezentat o prioritate pentru a asigura interoperabilitatea NATO”, a spus Rod. „Acum, Polonia încearcă, de asemenea, să-şi asigure rezilienţa împotriva perturbărilor globale, orientându-se mai mult către furnizori regionali şi europeni”, arată el.
Oficialii polonezi au declarat, de asemenea, pentru Reuters că discută extinderea cooperării industriale cu ţări precum Slovacia şi Ungaria.
Compania germană Rheinmetall a afirmat că cererea în creştere din Polonia a fost unul dintre motivele pentru care îşi stabileşte capacitatea de producţie acolo şi dezvoltă un centru regional de întreţinere şi reparaţii pentru sistemele de luptă terestre.
„Cererea generată de programul de modernizare a apărării din Polonia justifică înfiinţarea unor unităţi de producţie la scară largă în această ţară, care pot fi integrate în lanţurile de aprovizionare europene şi pot contribui la redundanţă şi rezilienţă în cadrul sistemului industrial european de apărare”, a declarat Rheinmetall.
Forţele armate poloneze au depăşit în acest an 220.000 de efective, fiind printre cele mai numeroase din Europa, iar Polonia, alături de Estonia, este unul dintre puţinii membri NATO care se apropie de îndeplinirea angajamentului asumat faţă de NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare până în 2035.
Ca un alt semn al ambiţiilor sale în domeniul industriei de apărare, Varşovia s-a oferit luna trecută să producă în comun rachete pentru sistemul de apărare aeriană Patriot împreună cu Ucraina şi Statele Unite.
„Dacă doriţi să vindeţi în Polonia, trebuie să investiţi în Polonia, trebuie să transferaţi tehnologie, trebuie să lucraţi la proiecte comune cu noi”, a declarat pentru Reuters Golota, ministru adjunct al Patrimoniului de Stat. „Cu cât avem mai multe fabrici şi mai mult know-how de partea noastră, cu atât apărarea noastră este mai bună”,a asigurat oficialul.




























