Politicienii conservatori şi laburişti au anunţat că vor relua vineri campania electorală, după trei zile de tăcere în urma atentatului sinucigaş care a zguduit localitatea Manchester. Un număr de 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv mai mulţi minori, după ce un atacator sinucigaş de origine libiană s-a detonat în mijlocul mulţimii care ieşea de la un concert al cântăreţei americane Ariana Grande de la Manchester Arena, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Partidului Conservator au precizat că vineri vor relua campania electorală la nivel local, în mai multe circumscripţii din Marea Britanie.

În schimb, populiştii de la UKIP au anunţat că vor relua evenimentele de campanie joi, prin publicarea programului politic pentru alegerile anticipate din Regatul Unit.

Formaţiunile politice au stabilit de comun acord să suspende campania electorală în urma atentatului sinucigaş de la Manchester Arena.

Însă, mai mulţi candidaţi au început de miercuri să-şi reia evenimentele politice la nivel local, în ciuda suspendării campaniei la nivel naţional în Marea Britanie.

Reprezentanţii UKIP urmau să-şi publice programul politic miercuri, dar au amânat acest eveniment în urma atentatului terorist de la Manchester.

”Suntem cu toţi îngroziţi de evenimentele care au avut loc la Manchester. În urma acestor evenimente este corect şi normal ca partidele politice să-şi suspende campania pentru o perioadă scurtă, în semn de respect”, a declarat liderul UKIP, Paul Nuttall.

Între timp, gradul ”critic” al ameninţării teroriste a dus la desfăşurarea a peste 1.000 de militari în puncte cheie din întreaga ţară, iar un atac este considerat iminent în Marea Britanie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.