Poliţia chiliană a arestat doi bărbaţi după ameninţările cu bombă în urma cărora nouă avioane comerciale au fost aduse la sol, joi, în Chile, Peru şi Argentina, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un chilian în vârstă de 29 de ani, al cărui nume nu a fost precizat de poliţişti, a fost arestat, vineri dimineaţă, la Antofagasta, după ce i s-a localizat telefonul mobil. Bărbatului i s-au confiscat telefonul mobil şi alte obiecte.

Al doilea bărbat, în vârstă de 33 de ani, de asemenea chilian şi identificat ca Boris Chacon Flores, a fost arestat pe aeroportul din Santiago, joi după-amiază, după ce ar fi glumit cu un prieten că are o bombă în geantă, atunci când trecea prin punctul de control.

Între cei doi nu pare să existe vreo legătură, a declarat o reprezentantă a autorităţilor chiliene, Maria Angelica Vanegas. Jose Rivera Aedo, şeful poliţiei din Santiago, a refuzat să spună dacă autorităţile caută şi alţi suspecţi.

Nouă avioane au fost forţate joi să îşi schimbe de urgenţă rutele în spaţiul aerian din Chile, Argentina şi Peru din cauza unor ameninţări cu bombă primite de către Autoritatea Aviaţiei Civile (DGAC) din Chile, relatează Reuters.

Cel puţin două dintre avioane erau operate de LATAM Airlines şi trei de Sky, o companie low-cost din Chile, conform companiilor.

Victor Villalobos Collao, directorul general al DGAC, a declarat că au fost făcute în total 11 ameninţări, două dintre ele fiind „fictive” iar celelalte nouă s-au referit la zboruri existente. Niciuna dintre aeronave nu avea explozibil la bord.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.