Încă trei persoane au fost arestate de poliţia care anchetează atacul de joi de la sinagoga din Manchester, pe care autorităţile au spus că îl tratează ca un incident terorist. Este vorba despre un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, ceea ce ridică la şase numărul total al persoanelor reţinute sub suspiciunea de pregătire a unor acte de terorism, potrivit poliţiei din Greater Manchester, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şeful poliţiei antiteroriste, Laurence Taylor, a declarat că, pe lângă cei doi bărbaţi care au fost ucişi în atacul de la sinagogă – Adrian Daulby, 53 de ani, şi Melvin Cravitz, 66 de ani – alţi trei bărbaţi rămân în spital cu răni grave. Autorul atacului a fost ucis de poliţie.

Vorbind despre anchetă, Taylor a spus: „Din relatările martorilor, am aflat că un bărbat a fost văzut comportându-se suspect în faţa sinagogii, înainte de a fi confruntat de agenţii de securitate şi de a pleca. Pe baza informaţiilor de care dispunem în acest moment, nu credem că acest lucru a fost raportat poliţiei din Greater Manchester, deoarece bărbatul părăsise zona. Aproximativ 15 minute mai târziu, individul s-a întors într-un vehicul şi a început atacul său oribil. La slujbă participau un număr mare de credincioşi, dar datorită curajului personalului de securitate, al credincioşilor şi al acţiunii rapide a poliţiei, atacatorul a fost împiedicat să intre”, a precizat Taylor.

„În acest stadiu, credem că Jihad Al-Shamie s-ar putea să fi fost influenţat de ideologia islamistă extremistă. Stabilirea circumstanţelor complete ale atacului va dura probabil ceva timp”, a declarat şeful poliţiei antiterorism.

Potrivit The Guardian, teroristul de la sinagoga din Manchester era eliberat pe cauţiune pentru un presupus viol atunci când a comis atacul.

„Pe baza unor verificări rapide efectuate în sistemele noastre, această persoană nu pare să fie cunoscută de poliţia antiteroristă, însă are antecedente penale care nu au legătură cu terorismul. Acestea includ o arestare recentă pentru viol, care a dus la eliberarea sa pe cauţiune”, a confirmat Laurence Taylor.

Potrivit The Guardian, Jihad al-Shamie, în vârstă de 35 de ani, era anchetat pentru un presupus atac sexual care, se pare, ar fi avut loc la începutul acestui an. Atacatorul, un cetăţean britanic de origine siriană, ar avea, de asemenea, condamnări penale, dar nu se afla pe radarul ofiţerilor antiterorism sau al MI5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.