Poliţia britanică a anunţat vineri că a evacuat o zonă din centrul Manchesterului, după ce a identificat o maşină care ar putea fi “importantă” pentru ancheta privind atentatul din 22 mai, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maşina vizată este un Nissan Micra alb.

Forţele de ordine au închis accesul în zona unde a fost găsit automobilul, au evacuat clădirile din apropiere şi le-au cerut oamenilor să stea la distanţă.

“Suntem interesaţi de tot ce ne poate spune lumea despre deplasările acestei maşini şi cine s-a aflat în ea în ultimele lui”, a spus detectivul-şef Russ Jackson.

Poliţia încearcă să refacă pas cu pas mişcările lui Salman Abedi, dinainte de a ucide 22 de oameni la un concert al cântăreţei americane Ariana Grande, în cel mai sângeros atac islamist din ultimii 12 ani din Marea Britanie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.