Autorităţile berlineze au luminat luni noaptea poarta Brandenburg în culorile drapelului turc pentru a comemora victimele atacului armat sângeros din clubul Reina, situat în partea europeană a metropolei Istanbul.Un număr de 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 69 au fost rănite în atacul armat, în vreme ce principalul suspect este căutat în continuare de forţele de securitate turce, transmite Hurriyet Daily News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Michael Muller a luat decizia de a lumina monumentul istoric în culorile drapelului turc pentru a arăta solidaritate cu Istanbul. Cele două metropole sunt înfrăţite, iar berlinezii au fost loviţi în urmă cu doar două săptămâni de un atentat jihadist la târgul Breitscheidplatz.

De asemenea, primarul berlinez a trimis o scrisoare de condoleanţe primarului din Istanbul, Kadir Topbaş.

În urmă cu două săptămâni, acelaşi monument era luminat în culorile drapelului german după atacul terorist de la târgul de Crăciun din Berlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.