Peste 230 de migranţi au încercat să intre cu forţa în Polonia, din Belarus, anunţă joi grănicerii polonezi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uniunea Europeană şi Statele Unite acuză Belarusul de orchestrarea crizei migraţiei ca represalii faţă de sancţiuni impuse preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko după reprimarea contestării alegerilor prezidenţiale din 2020.

”Un grup agresiv de străini a lansat un asalt asupra frontierei noastre şi a aruncat cu pietre şi crengi în (membri ai) serviciilor poloneze”, anunţă într-un comunicat grănicerii.

Migranţii au distrus o porţiune a unui gard de sârmă ghimpată la frontieră.

”Întregul eveniment s-a desfăşurat cu participarea activă a unor militari belaruşi, care au orbit grăniceri, poliţişti şi militari (polonezi) cu lămpi stroboscopice şi lasere cu lumină verde şi roşie intensă”, acuză grănicerii polonezi.

”Cinci mgranţi au fost spitalizaţi. Aceste persoane sunt extenuate, însă, potrivit medicilor, vor putea părăsi spitalul”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a grănicerilor, Anna Michalska.

Alţi migranţi au fost conduşi înapoi la frontiera polonezo-belarusă.

Grăniceri polonezi au înregistart miercuri 375 de tentative de trecere ilegală a frontierei din Belarus, frontiera externă de est a Uniunii Europene (UE).

Presa poloneză estimează că 12 migranţi au murit de o parte li de alta a frontierei polonezo-belaruse de la începutil crizei, în vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.