Peste 2,2 milioane de americani au semnat o petiţie prin care solicită electorilor să voteze pentru Hillary Clinton

Peste 2,2 milioane de americani au semnat o petiţie prin care solicită electorilor să voteze pentru Hillary Clinton

Peste 2,2 milioane de cetăţeni americani au semnat până în acest moment o petiţie prin care solicită colegiului electoral să ignore rezultatele alegerilor prezidenţiale şi să o numească în schimb pe Hillary Clinton, care a câştigat votul popular în Statele Unite, transmite Mediaite.

”Secretarul Clinton a câştigat votul popular şi ar trebui să fie preşedinte. Hillary a câştigat votul popular. Singurul motiv pentru care Trump a câştigat este existenţa colegiului electoral”, se arată în petiţia de pe Change.org

Petiţia a câştigat un număr mare de semnături după ce a fost distribuită de mai multe celebrităţi pe Twitter, inclusiv Lady Gaga.

Este posibil ca electorii să ignore voinţa statului care i-a desemnat şi să voteze pentru un alt preşedinte, întrucât nu există nicio legislaţie federală în acest sens. Însă rar se întâmplă aşa ceva. Ultimul elector care nu a respectat voinţa statului era reprezentant al Districtului Columbia. Acesta nu a depus niciun vot în anul 2000 pentru a protesta faţă de lipsa de reprezentare a districtului în Congres.

Însă, ultimul elector care a votat pentru o altă persoană era un reprezentant al statului Washington. Acesta a scris numele lui Ronald Reagan pe un buletin de vot din 1976, deşi prezidenţiabilul republican era Gerald Ford. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor