Autorităţile peruane au anunţat că un avion comercial al companiei Peruvian Airlines a luat foc în timp ce ateriza pe aeroportul din localitatea Jauja, situată la o altitudine de 3.400 de metri în munţii Anzi. Nicio persoană nu a fost rănită în incident, iar cele 141 de persoane aflate la bord au reuşit să evacueze în siguranţă aeronava cuprinsă de flăcări, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Peruvian Airlines au explicat că aeronava Boeing 737-300 a ieşit de pe pistă din motive necunoscute, după ce pilotul a virat la dreapta pe aeroportul Francisco Carle.

Autorităţile au lansat deja o anchetă în urma acestui incident, care a avut loc în jurul orei locale 16.30 (23.30 ora României).

Ministrul de Interne, Carlos Basombrio, a explicat că flăcările au izbucnit cel mai probabil după ce o aripă s-a frecat de pista de aterizare.

”Aeronava nu a putut să oprească pe pistă şi au făcut o manevră de oprire cu aripa, iar asta pare să fi cauzat incendiul”, a declarat Basombrio.

Televiziunile peruane au transmis imagini cu nori negrii de fum care se ridicau din aeronava abandonată de pasageri la marginea aeroportului Francisco Carle.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.