Parlamentul grec a aprobat joi un proiect de lege care va permite producerea de marijuana în scopuri medicale, informează agenţia de presă AMNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Suntem în discuţii pentru a licenţia o singură unitate care să includă producţia, procesarea precum şi fabricarea de produse finite din canabis. Despre asta este vorba”, a spus Andreas Xanthos, ministrul Sănătăţii.

Partidele din opoziţie care au votat în favoarea proiectului de lege au apreciat ca fiind incomplet cadrul legal introdus de guvern. De asemenea, au considerat că nici nu este definit clar, dar că este un pas în direcţia bună.

Noua Democraţie, unul dintre partidele care au fost împotriva proiectului, a spus că nu pune la îndoială valoarea marijuanei medicinale dar este împotriva felului în care guvernul aprobă legile noi pentru că nu se asigură că va fi prevenită cultivarea, producţia şi vânzarea necontrolată.

Partidul Comunist a votat împotriva proiectului de lege şi a făcut apel către minister să îl retragă, acuzând guvernul că a dat cale liberă „vulturilor” şi „multinaţionalelor criminale”.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.