Parlamentarii turci au aprobat luni după-amiază prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care este deja în vigoare de un an în Turcia. Iniţial, parlamentarii au decis să introducă o stare de urgenţă temporară după lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie împotriva regimului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite Hurriyet Daily News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, este vorba despre a patra extindere a stării de urgenţă din Turcia.

Ankara îl acuză pe clericul islamist Fethullah Gulen, care a fost anterior un aliat apropiat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, de orchestrarea loviturii de stat eşuate din noaptea de 15-16 iulie, ce a declanşat o campanie guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile de stat, precum şi presă.

Însă, statele occidentale au criticat campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile de stat, precum şi din presă, ridicând totodată întrebări cu privire la tratamentul ”inuman” la care ar fi supuşi puciştii capturaţi.

Fethullah Gulen, care locuieşte din 1999 în autoexil din Pennsylvania, neagă toate acuzaţiile. Adepţii săi gestionează o reţea globală de şcoli şi întreprinderi comerciale, care au legături cu mişcarea gulenistă, considerată grupare teroristă de către Ankara.

Peste 50.000 de persoane au fost arestate într-o campanie masivă de epurare a presupuşilor oponenţi politici ai regimului Erdogan.

Starea de urgenţă a permis autorităţilor turce să acţioneze neîngrădit pentru a aresta şi a demite zeci de mii de funcţionari publici, academicieni, magistraţi, profesori şi medici, acuzaţi că ar avea legături cu mişcarea clericului Gulen.

De asemenea, mişcarea de epurare a început să-i vizeze şi pe activiştii pentru drepturile omului din Turcia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.