Un copil în vârstă de doi ani a supravieţuit, joi, unei căzături de la etajul 9 (aproximativ 30 de metri) al unui bloc din cartierul parizian Belleville, relatează Le Parisien, care precizează că băieţelul a scăpat fără fracturi.
Potrivit părinţilor, micuţul Adam se afla singur în cameră, s-a căţărat pe o piesă de mobilier pentru a ajunge la fereastra care era deschisă şi a căzut în gol. Băiatul a căzut într-o zonă în care se află copaci şi tufe, care au atenuat impactul, ceea ce l-a salvat.
Copilul a fost internat în spitalul Necker, în noaptea de joi spre vineri, cu prognostic vital rezervat. El a fost dus la spital după ce a căzut, pentru investigaţii, deoarece avea dureri la splină. După câteva ore, medicii au anunţat că în cazul lui Adam prognosticul vital nu mai este rezervat.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În iulie 2015, un copil de 12 ani a căzut de la etajul 13 al blocului în care locuia, pe strada Chateau des Rentiers, tot la Paris. Şi el a supravieţuit, fiind de asemenea salvat de arbori.
În această săptămână, la Paris a mai căzut un copil de la etajul 9, însă nu a supravieţuit. Băiatul avea 9 ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.