Papa Francisc le-a adus un omagiu, sâmbătă, jurnaliştilor care au murit în timp ce îşi făceau meseria, Suveranul Pontif precizând, la Vatican, unde i-a primit pe membrii Asociaţiei Presei Străine din Italia, că libertatea presei este un element cheie pentru sănătatea unei ţări, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Papa le-a cerut jurnaliştilor să evite ştirile false şi să continue să scrie despre situaţia oamenilor care nu mai sunt pe primele pagini ale ziarelor, dar încă suferă, el menţionând în special comunităţile Rohingya şi Yazidi.

“Am ascultat cu durere statisticile cu privire la colegii voştri ucişi în timp ce îşi făceau meseria cu curaj şi dăruire în atât de multe ţări, pentru a relata ce se întâmplă în războaie şi în alte situaţii dramatice în care se află atât de mulţi fraţi şi surori de-ai noştri în lume”, a spus Suveranul Pontif.

Papa Francisc s-a adresat jurnaliştilor după ce Patricia Thomas, de la Associated Press Television, a vorbit despre ziariştii ucişi, încarceraţi, răniţi sau ameninţaţi.

Thomas le-a menţionat pe Lyra Mckee, care a fost împuşcată mortal în timp ce relata despre proteste în Irlanda de Nord, şi pe Daphne Caruana Galizia, din Malta, care a murit într-un atac cu bombă în 2017. Ea a vorbit şi despre Jamal Khashoggi, de la Washington Post, care a fost ucis în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, anul trecut.

“Libertatea presei şi cea de exprimare sunt un indicator important al stării de sănătate a unei ţări. Să nu uităm că unul dintre lucrurile pe care le fac prima dată dictaturile este îngrădirea libertăţii presei”, a afirmat Papa Francisc.  “Avem nevoie de jurnalişti care sunt de partea victimelor, de partea celor persecutaţi, de partea celor excluşi, discriminaţi”, a adăugat el.

Papa le-a cerut jurnaliştilor să nu îşi piardă interesul faţă de tragediile din lume, chiar dacă acestea nu mai sunt în prim-plan. “Cine vorbeşte astăzi despre Rohingya? Cine vorbeşte despre Yazidi? Au fost uitaţi şi ei suferă în continuare”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.