Violoncelistul rus Serghei Roldugin, unul dintre prietenii apropiaţi ai liderului de la Kremlin, a dezminţit duminică toate acuzaţiile care i se aduc în masiva scurgere de informaţii Panama Papers cu privire la milioanele de dolari ascunse în companii offshore şi conturi fantomă. Presa speculează că banii provin din afaceri cel puţin suspecte, însă Roldugin susţine că toate sumele sunt donaţii, transmite The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Duminică, într-o emisiune transmisă de televiziunea de stat rusă, Roldugin a dezminţit că ar avea o avere fabuloasă, care se ridică la două miliarde de dolari, sau că ţine la păstrare banii şi activele financiare ale lui Vladimir Putin, căruia i-a botezat fiica cea mare.

Roldugin a insistat că averea sa este de fapt compusă din mai multe donaţii primite de la afacerişti bogaţi şi oligarhi cu scopul de a cumpăra instrumente muzicale scumpe pentru tinerii artişti ruşi.

”Desigur că am fost pe la fiecare om pe care îl puteam întreba ca să cer donaţii. Sunt mulţumit că am fost menţionat în aceste acuzaţii. Tocmai pentru că nu există nimic cu care să fiu prins, totul este transparent. În orice caz, da, sunt bogat. Sunt bogat în ceea ce priveşte talentul”, a precizat Roldugin.

Serghei Roldugin, al cărui frate s-a antrenat pentru KGB împreună cu tânărul Putin, i-a făcut cunoştinţă preşedintelui cu prima soţie şi a botezat fiica cea mare a cuplului.

Un număr important de apropiaţi ai lui Vladimir Putin din Sankt Petesburg au devenit extrem de bogaţi în ultimii ani, însă până săptămâna trecută Roldugin era un necunoscut în afara lumii muzicale.

Liderul de la Kremlin a răspuns acuzaţiilor abia joi, când a susţinut că toţi banii câştigaţi de Roldugin au fost folosiţi pentru a cumpăra şi a aduce din străinătate instrumente muzicale.

Televiziunea de stat a prezentat mai multe personalităţi din cultură pentru a-i lua apărarea lui Roldugin, iar violonistul Pavel Miliutin a adus în faţa camerelor o vioară Guarneri 1701, care ar valora câteva milioane de dolari şi a fost achiziţionată prin fundaţia violoncelistului. 

Putin a sugerat că în spatele scurgerii masive de informaţii Panama Papers ar sta administraţia SUA, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că toate acuzaţiile se bazează pe ”Putinfobie”.

Duminică, televiziunea de stat a prezentat o conspiraţie a CIA, care ar fi încercat în 2008 să achiziţioneze o întreagă reţea de televiziune rusă şi să preia controlul serviciului de securitate FSB. Pentru a preveni complotul CIA, câţiva afacerişti au virat aproximativ 1,5 miliarde de dolari într-un cont offshore.

Programul sugerează că banii din companiile offshore ale lui Roldugin provin de la afaceriştii care încercau să pună capăt complotului CIA.

Potrivit documentelor, Sergei Roldugin a strâns milioane de dolari în profit din afaceri cel puţin suspecte, deşi violoncelistul a negat anterior că ar fi un afacerist.

Compania lui Roldugin susţine că scopul său este a proteja identitatea şi confidenţialitatea ultimului beneficiar şi proprietar al companiei. Tocmai din acest motiv, numele violoncelistului ar putea să fie folosit ca o faţadă pentru o altă persoană.

În Panama Papers apar informaţii conform cărora Sandalwood Continental a cumpărat un activ financiar în valoare de un dolar, pentru a-l vinde trei luni mai târziu pentru 133 de milioane de dolari.

Sandalwood a primit, de asemenea, un împrumut în valoare de 800 de milioane de dolari de la banca de stat rusă, deşi nu există informaţii că firma ar fi oferit garanţii sau plăţi pentru acest împrumut.

Documentele arată că una dintre firmele lui Roldugin, International Media Overseas, a împrumutat 6 milioane de dolari în 2007, trei luni mai târziu împrumutul a fost şters, deşi a fost returnat doar un dolar.

Într-o altă afacere suspectă din 2011, International Media Overseas a cumpărat toate drepturile, inclusiv dobânzile şi plata unui împrumut de 200 de milioane de dolari.

Firma a plătit înapoi la bancă doar 1 dolar, deşi dobâzile se ridicau la 8 milioane de dolari anual.

Documentele dezvăluie şi interesele lui Rodulgin în compania constructoare de camioane Kamaz, după ce Sonnette a plătit 1,5 milioane de dolari pentru a se alătura unui consorţiu ce putea cumpăra o campanie, care la rândul ei deţinea o parte importantă din acţiunile Kamaz. Rolul lui Rodulgin era de a se asigura că licitaţia avea să fie favorizată de Kremlin.

Baza de date #PanamaPapers conţine informaţii despre mai mult de 200 de mii de entităţi offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informaţiile sunt un amalgam de emailuri, copii după paşapoarte, facturi care atestă plata telefonului sau a altor utilităţi, formulare bancare şi, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme offshore.

Numele Mossack Fonseca apare atât în legătură cu traficul de diamante din Africa, în piaţa internaţională de artă cât şi în alte afaceri care prosperă în secret. Compania a servit suficiente capete încoronate din Orientul Mijlociu cât să umple un palat. A ajutat inclusiv doi regi, Mohammed al VI-lea al Marocului şi Regele Salman al Arabiei Saudite, să înregistreze yachturi de lux.

Documentele oferă detalii privind afacerile secrete a 128 politicieni şi demnitari din întreaga lume. Peste 11 milioane de documente arată cum o industrie globală, formată din case de avocatură şi mari bănci, vinde secrete fiscale politicienilor, evazioniştilor şi traficanţilor de droguri, precum şi miliardarilor sau celebrităţilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.