Aproximativ 60 de lideri din lume se aflau luni la ONU, la un summit privind ”urgenţa climatică”, menit să revigoreze Acordul de la Paris, sub presiunea tineretului mondial care reclamă sfârşitul energiei fosile şi reducerea accelerată a emisiilor de gaze cu efect de seră, relatează AFP:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Urgenţa climatică este o cursă pe care suntem pe cale să o pierdem, dar o putem câştiga”, a declarat secretaru general al ONU Antonio Guterres, care a invitat-o la tribună pe suedeza Greta Thunberg, în vârstă de 16 ani, un simbol al tineretului mondial revoltat de lipsa de acţiune a guvernelor. Ea vorbea la începutul summitului, la ora locală 14.00 (17.00, ora României).

Summitul are loc cu o zi înainte de deschiderea dezbaterilor Adunării Generale (AG) anuale a ONU şi între cele două vineri de mare grevă la şcoală, coordonate la nivel mondial.

Antonio Guterres le-a cerut liderilor să anunţe revizuiri în creştere ale planurilor lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Potrivit unui pre-bilanţ al ONU întocmit luni, 66 de state au subscris obiectivului unei neutralităţi a carbonului până în 2050. Până în prezent, doar aproximativ 20 de ţări au înscris acest orizont în legea lor naţională sau au angajat acest proces în acest sens. Uniunea Europeană (UE) speră să ajungă la un consens între statele membre în 2020.

Emmanuel Macron a participat împreună cu omologii săi chilian şi columbian o reuniune pe tema Amazoniei, cu puţin înainte de deschiderea summitului, la care au fost anunţate numeroase programe cu privire la păduri tropicale, şi o finanţare în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari.

În avion, în drum către New York, preşedintele francez a catalogat drept ”simpatice” marile manifestaţii ale tinerilor de vinerea, însă a apreciat că ar fi mai ultil să se exercite presiuni asupra ”celor care nu reuşesc să se mişte” - vizând de exemplu Polonia. ”Eu, eu mişc”, a spus el.

ZERO CARBON

Mai puţin de jumătate dintre cei 136 de şefi de stat şi de guvrne care vin săptămâna aceasta la New York, la AG, participă la summitul mediului.

La tribună, Statele Unite sunt marile absente. Donald Trump se află în incintă, însă se exprimă la un eveniment pe tema libertăţii religiei.

”Nu boicotez deloc”, a declarat el luni. ”Sunt foarte ocupat”.

Brazilia şi Australia, a cărui premier conservator a efectuat o vizită la Casa Albă săptămâna trecută, absentează şi ele, deoarece nu au de făcut anunţuri. Însă China - care devorează cărbune şi emite de două ori mai multe gaze cu efect de seră ca Statele Unite - urmează să se exprime prin vocea şefului diplomaţiei sale, Wang Yi.

Fiecare lider va avea trei minute la dispoziţie. Indianul Narendra Modi,a cărui ţară este, la fel ca China, credincioasă cărbunelui, dar care instalează cantităţi industriale de panouri solare, îşi începe ziua împreună cu Angela Merkel şi liderii Noii Zeelande şi Insulelor Marshall, la Pacific.

Neutralitatea carbonului presupune ca ţările săse angajeze să-şi reducă la maximum emisiile şi să compenseze restul, de exemplu replantând arbori, care absorb carbonul din aer.

Acest scopera considerat atât de radical în 2015, încât termenul a fost exclus din textul Acordului de la Paris, însă el este pe cale să se impună. El a prins greutate în urma caniculelor din vara trecută, din cauza cicloanelor şi imaginilor cu gheţari care se topesc aproape văzând cu ochii.

”Trebuie să sperăm că acest grup de ţări, de actori şi de autorităţi locale progresiste pregătesc al doilea val, pentru a demonstra unde se află modernitatea, unde se află progresul”, a declarat pentru AFP Laurence Tubiana, una dintre arhitectele Acordului de la Paris.

Ultimii cinci ani ar constitui cea mai cladă perioadă înregistrată vreodată, potrivit unui raport publicat duminică de ONU. Terra este în mediu cu 1°C mai caldă decât în secolulu al XIX-lea, iar ritmul urmează să se accelereze.

Însă promisiunile de luni nu vor avea valoare legală. Summitul este doar o ”trambulină” către reuniunea COP26 de la Glasgow, la sfârşitul lui 2020, când ţările urmează să prezinte ONUu angajamente revizuite în creştere în lupta împotriva modificărilor climatice.

Până în prezent, doar 59 dintre cei 195 de semnatari ai Acordului de la Paris şi-au anunţat intenţia să facă acest lucru. Statele Unite nu se află între aceste ţări.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.