Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au acuzat vineri după-amiază sistarea fără nicio explicaţie a evacuării răniţilor şi civililor rămaşi blocaţi în enclava estică a metropolei Alep. Forţele ruse au întors din drum autovehiculele şi ambulanţele care urmau să îi evacueze pe sirienii asediaţi. Între timp, părţile beligerante se contrazic cu privire la situaţia evacuării din Alep, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Presupun că mesajul privind abandonarea operaţiunii a venit din parte trupelor ruse, care monitorizează zona”, a declarat reprezentanta OMS pentru Siria, Elizabeth Hoff.

Echipa OMS din estul Alepului nu a reuşit să intre în contact cu autorităţile siriene în zona de tranzit Ramouseh.

Până dimineaţă, circa 194 de pacienţi evacuaţi au ajuns în opt spitale supraaglomerate din zonele rurale din vestul Alepului, din Idlib şi Turcia.

Pacienţii prezintă răni grave la nivelul ochiilor şi creierului, în vreme ce alţii sunt trataţi pentru boli cronice, precum diabetul.

Ankara a anunţat că nu s-a terminat încă evacuarea civililor şi a rebelilor din metropola Alep. Însă, ministrul rus al Apărării a vorbit despre finalizarea evacuării rebelilor blocaţi în Alep.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.