Fostul preşedinte american Barack Obama abia şi-a disimulat marţi atacurile contra succesorului său Donald Trump, atacând scepticii faţă de modificările climatice, politici ale imigraţiei bazate ”pe rasă” şi politicieni care ”nu încetează să mintă” şi ”estompează limitele dintre divertisment şi informaţii”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un discurs politic foarte aşteptat, la Johannesburg, cu ocazia centenarului naşterii lui Nelson Mandela, primul preşedinte sud-african de culoare, Barack Obama a avut grijă să nu-l numească vreun moment pe actualul locatar al Casei Albe, însă multe dintre aluziile la Donald Trump au fost transparente pe stadionul Wanderers, pe care l-a cucerit.

”Având în vedere epoca incertă şi stranie în care trăim, informaţiile îşi aduc în fiecare zi mulţimea de titluri deranjante care dau ameţeli”, a lansat fostul preşedinte american la începutul intevrenţiei sale în faţa a peste 10.000 de persoane.

Preşedintele Trump a consternat cu o zi înainte America, întorcându-le spatele aliaţilor Statelor Unite şi oferindu-i garanţii lui Vladimir Putin.

La Johannesburg, Barack Obama a denunţat de asemenea ”politica fricii şi ranchiunii” şi pe cea a ”oamenilor puternici”.

El a atacat politicieni care ”nu fac decât să mintă”. ”Politicienii par să respingă conceptul de adevăr obiectiv, oamenii inventează”, a lansat el, declanşând un val de râsete.

”Trebuie să crezi în fapte”, a insistat el, în contextul în care succesorul său a denunţat toată ziua "fake news". "Negarea faptelor poate pune democraţia în dificultate”.

”Eu nu pot să găsesc teren de înţelegere cu cineva care spune că modificările climatice nu există, când toţi oamenii de ştiinţă spun contrariul”, a continuat Barack Obama.

Unul dintre primele gesturi ale lui Donald Trump la Casa Albă a fost să retragă Statele Unite din Acordul de la Paris privind lupta împotriva încălzirii globale, pe care l-a denunţat drept ”injust” faţă de industria ţării sale.

OMAGIU ECHIPEI DE FOTBAL A FRANŢEI

Cu privire la politica imigraţiei, Barack Obama l-a atacat în mod direct pe succesorul său.

”Nu este fals să insişti asupra faptului că frontierele naţionale contează, (...), dar asta nu poate să fie o scuză pentru politici ale imigraţiei bazate pe rasă”, a apreciat el, într-una dintre puţinele sale intervenţii publice de când a plecat de la Casa Albă, la începutul lui 2017.

Discursul său la Johannesburg a marcat un punct culminant al sărbătoririi centenarului naşterii lui Nelson Mandela, un simbil mondial al luptei antiapartheid, născut pe 18 iulie 1918 şi decedat pe 5 decembrie 2013.

Cei doi împărtăşesc un destin comun - ei au devenit fiecare primul preşedinte de culoare ai ţării lor.

După ce a petrecut 27 de ani în temniţele regimului rasist alb, Nelson Mandela a fost ales în scrutinul prezidenţial din 1994, un post pe care l-a păstrat până în 1999. Barack Obama a deţinut funcţia supremă în Statele Unite din 2009 în 2017.

El a salutat marţi memoria ”unui adevărat gigant al istoriei”. ”Lumina lui «Madiba» (cum este supranumit Mandela) străluceşte în continuare cu multă putere”, a declarat el, apărând ”viziunea” lui Mandela.

Cu această ocazie, fostul preşedinte american a făcut o digresiune şi a salutat victoria Franţei la Cupa Mondială şi diversitatea identităţii echipei franceze.

”Toţi aceşti tipi nu aduc, după mine, a gali. Ei sunt francezi”, a lansat el în aplauze, exprimându-şi regretul că ”lumea nu a respectat promisiunile” lui Madiba.

”Discriminările rasiale există în continuare în Africa de Sud şi în Statele Unite”, iar ”sărăcia a explodat”, a denunţat el.

După aproape un sfert de secol de la sfârşitul oficial al apartheidului, în 1994, rasismul continuă să alimenteze tensiuni în ”naţiunea curcubeu”, iar sărăcia persistă în ţara cea mai inegalitară din lume, potrivit Băncii Mondiale (BM).

"Mandela şi Obama sunt simbolurile victoriei asupra adversităţii”, a lansat marţi, pe podium, ultima soţie a lui Nelson Mandela, Graca Machel, care purta o rochie albastră.

”Ei au dat amândoi speranţă unor milioane de tineri ce s-au identificat cu parcursul lor umil”, a subliniat ea.

Sud-africanii din mulţime au fost încântaţi. ”Este o onoare să avem aici primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, pentru a-l sărbători” pe Nelson Mandela, s-a felicitat Welcome Morembe, în vârstă de 37 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.