Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost arestat miercuri dimineaţa la Benfeld, în Bas-Rhin, după ce a agresat cu o armă albă o profesoară în vârstă de 66 de ani, pe care a rănit-o la faţă în clasă, relatează AFP.
La momentul reţinerii, băiatul şi-a aplicat lovituri de cuţit.
El a fost transportat la un spital, la Strasbourg, cu elicopterul, în stare gravă, anunţă janmdarmeria.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Potrivit cotidianului regional Les Dernières nouvelles d'Alsace (DNA), viaţa profesoarei de muzică nu era în pericol.
Faptele au avut loc într-o clasă, la Colegiul Robert Schuman, din motive necunoscute imediat, precizează jandarmeria.
”Condamn cu forţă agresiunea unei profesoare de către un elev într-o colegiu din Bas-Rhin", a declarat pe X ministrul demisionar al Educaţiei, Elisabeth Borne.
”Îmi exprim solidaritatea cu profesorii şi comunitatea şcolară. O celulă de urgenţă a fost activată pentru susţinerea tuturor elevilor şi personalului”, a anunţat ea, anunţând că se duce ”la faţa locului imediat”.
Elevii de la ora la care s-a desfăşurat agresiunea au fost închişi iniţial în sala de clasă, după care au fost duşi în foaierul colegiului.
Ceilalţi au fost evacuaţi către sala de festivităţi.
”Deschidem Sala de Festivităţi Benfeld pentru ca părinţii să-şi poată primi şi recupera copiii în condiţii bune”, a declarat AFP primarul acestei comune cu aproximativ 8.000 de locuitori, Jacky Wolfarth.
”Celule psihologice sunt create pentru ca până la urmă copii să poată trăi mai bine (...) după acest eveniment”, a adăugat el.
”ŞOCAT”
”Profa mea a spus «puneţi-vă lucrurile la loc, trebuie să vă vorbim, a avut loc un evniment foarte grav”, povesteşte AFP o elevă de clasa a patra.
”Mă doare, pentru că îmi plăcea de ea”, adaugă ea, referindu-se la profesoara rănită.
”Sunt şocat, am plâns mai înainte”, declară al elev de a cincea.
El spune că-l cunoaşte pe minorul arestat. ”Dar nu vorbeam cu el, nu prea era prieten cu el”.
”Cred că colegiul şi-a luat toate măsurile. Este un colegiu calm, cu o conducere exemplară. Lucrăm în mod exemplar cu colegiul”, a declarat primarul.
În opinia sa, este vorba despre ”un eveniment izolat”.
”Vom vedea ce va stabili ancheta, potrivit aspectului şi profilului psihologic al persoanei care a comis infracţiunea”, a daclarat el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.