Patru unităţi ale centralei nucleare de la Gravelines, din nordul Franţei, au fost oprite luni, din cauza „prezenţei masive şi imprevizibile a meduzelor” în staţiile de pompare a apei utilizate pentru răcirea reactoarelor, a anunţat compania EDF, relatează AFP şi Reuters.
Oprirea automată a unităţilor 2, 3, 4 şi 6 „nu a avut consecinţe asupra siguranţei instalaţiilor, a personalului sau a mediului”, asigură EDF pe site-ul său.
Centrala este astfel temporar oprită complet, deoarece celelalte două unităţi de producţie, 1 şi 5, sunt în prezent în curs de întreţinere, precizează AFP.
Reactoarele 2, 3 şi 4 de la Gravelines s-au oprit automat chiar înainte de miezul nopţii, când tamburii de filtrare ai staţiilor de pompare s-au umplut cu un roi „masiv şi imprevizibil” de meduze, iar reactorul 6 s-a oprit câteva ore mai târziu, precizează comunicatul EDF.
Evenimentul nu a afectat siguranţa instalaţiilor, a personalului sau a mediului, se arată în comunicat.
Centrala din nordul Franţei este una dintre cele mai mari din ţară şi este răcită de un canal conectat la Marea Nordului. Cele şase unităţi ale sale produc 900 de megawaţi de energie fiecare, adică 5,4 gigawaţi în total.
Plajele din jurul oraşului Gravelines, situat între marile oraşe Dunkerque şi Calais, au înregistrat o creştere a numărului de meduze în ultimii ani din cauza încălzirii apelor şi a apariţiei de specii invazive.
„Meduzele se reproduc mai repede atunci când apa este mai caldă şi, deoarece zone precum Marea Nordului se încălzesc, fereastra de reproducere devine din ce în ce mai largă”, a explicat Derek Wright, consultant în biologie marină în cadrul Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice pentru Pescuit din Statele Unite, citat de Reuters. Meduzele pot, de asemenea, să se ataşeze de nave şi să fie transportate în diverse locuri ale globului, a mai spus el.
O specie invazivă cunoscută sub numele de meduza lunară asiatică, originară din nord-vestul Pacificului, a fost observată pentru prima dată în Marea Nordului în 2020. Specia, care preferă apele liniştite cu un nivel ridicat de plancton animal, precum porturile şi canalele, a mai provocat probleme similare în porturi şi la centralele nucleare din China, Japonia şi India.
Centrala nucleară franceză se află, de asemenea, în apropierea plajelor care au devenit puncte fierbinţi pentru imigranţii care încearcă să treacă în Marea Britanie. Meduzele invazive nu sunt considerate o ameninţare, deoarece nu au o înţepătură otrăvitoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.