O adolescentă care a fost victimă a traficului de persoane, acuzată iniţial de crimă de gradul I, după ce a înjunghiat mortal bărbatul care a violat-o, a fost condamnată marţi de un tribunal din Iowa la cinci ani de supraveghere atentă şi a fost condamnată să plătească 150.000 de dolari despăgubiri familiei bărbatului, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pieper Lewis, în vârstă de 17 ani, a pledat vinovată pentru omor din culpă şi vătămare intenţionată pentru uciderea în iunie 2020 a lui Zachary Brooks, în vârstă de 37 de ani, din Des Moines. Ambele acuzaţii se soldează cu pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Judecătorul districtului Polk County, David M Porter, a amânat marţi pedepsele cu închisoarea, ceea ce înseamnă că, dacă Lewis încalcă liberarea condiţioantă, ar putea fi trimisă la închisoare pentru a executa pedeapsa de 20 de ani.

În ceea ce priveşte obligaţia de a plăti despăgubiri violatorului ei, ”această instanţă nu are nicio altă opţiune”, a spus Porter, fiind obligatorie în conformitate cu legea din Iowa.

Lewis avea 15 ani când l-a înjunghiat pe Brooks de mai mult de 30 de ori într-un apartament din Des Moines. Oficialii au spus că Lewis încerca să scape de viaţa abuzivă trăită alături de mama ei adoptivă şi dormea pe holurile unui bloc din Des Moines când un bărbat de 28 de ani a racolat-o pentru a o supune traficului de persoane.


Lewis a spus că unul dintre acei bărbaţi era Brooks şi că a violat-o de mai multe ori în săptămânile dinaintea morţii sale. Ea a povestit că bărbatul a ameninţat-o cu un cuţit să meargă cu el în apartamentul lui pentru a întreţine relaţii sexuale. Ea le-a mărturisit oficialilor că, după ce Brooks a violat-o din nou, a luat un cuţit de pe o noptieră şi l-a înjunghiat într-un acces de furie.

Poliţia şi procurorii nu au contestat faptul că Lewis a fost agresată sexual şi supusă traficului de persoane, dar au susţinut că Brooks dormea în momentul în care a fost înjunghiat şi nu reprezinta un pericol imediat pentru Lewis.

Lewis, care şi-a luat diploma de bacalaureat în timpul detenţiei pentru minori, a recunoscut într-o declaraţie înainte de condamnare că s-a luptat cu structura detenţiei sale, inclusiv că ”a fost tratată ca o sticlă fragilă” sau nu că i-a fost permis să comunice cu prieteni sau familia.

”Spiritul meu a fost ars, dar încă străluceşte prin flăcări... Sunt o supravieţuitoare”, a declarat ea.

Procurorii au contestat faptul că Lewis se numeşte victimă în acest caz şi au spus că nu şi-a asumat responsabilitatea pentru că l-a înjunghiat pe Brooks şi ”i-a lăsat copiii fără tată”.

”Karl Schilling, de la Organizaţia Iowa pentru Asistenţă acordată Victimelor, a declarat că un proiect de lege menit să creeze portul sigur (”safe harbor) pentru victimele traficului a fost blocat de către Senat din cauza îngrijorărilor grupurilor de aplicare a legii în ceea ce priveşte spectrul prea larg.

Iowa are o lege de apărare afirmativă care oferă o anumită marjă de libertate victimelor infracţiunii dacă victima a comis încălcarea ”fiind constrânsă, sub ameninţarea că ar putea fi rănită grav, sub condiţia ca inculpatul să creadă în mod rezonabil că o astfel de vătămare este iminentă”.

Procurorii au susţinut marţi că Lewis a renunţat la această apărare afirmativă atunci când a pledat vinovată de omor din culpă şi vătămare intenţionată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.