Noul Director de Comunicare de la Casa Albă, Anthony Scaramucci, şi-a petrecut ziua de sâmbătă curăţându-şi pagina de Twitter, susţinând că şterge acele postări care ar putea să reprezinte o distracţie pentru poziţia sa din administraţia Trump, scrie DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scaramucci a precizat că urmăreşte ”transparenţă completă” prin anunţarea curăţeniei generale de pe Twitter.

”Opiniile trecute au evoluat şi nu ar trebui să reprezinte o distracţie. Acum servesc agenda preşedintelui şi asta este tot ce contează”, a explicat fostul bancher de pe Wall Street într-un mesaj postat pe Twitter.

Printre tweet-urile şterse se numără mai multe postări în care Scaramucci şi-a exprimat susţinerea pentru Hillary Clinton, precum şi opoziţia vehementă faţă de ridicarea unui zid la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic - una dintre promisiunile de campanie ale preşedintelui Trump.

”În toată corectitudinea faţă de Anthony Scaramucci, el a vrut să fie primul care mă sprijină, chiar înainte să înceapă primarele republicane şi atunci când eu nu credeam că voi candida”, a scris Donald Trump într-un mesaj postat pe Twitter.

Nominalizarea lui Scaramucci a fost urmată de demisia neaşteptată a purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer.

”Cred că am un compas destul de bun”, a declarat Sean Spicer, care a explicat că voia să plece de ceva vreme din administraţia Trump.

Sean Spicer a avut un mandat extrem de controversat ca purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, în timpul căruia a ajuns să interzică prezenţa camerelor video la conferinţele de presă de la Casa Albă.

Totuşi, acesta aducea ratinguri importante pentru televiziunile americane, care atrăgeau atenţia asupra declaraţiilor sale contradictorii şi de multe ori nepotrivite cu opiniile exprimate de Donald Trump. 

Printre gafele comise de Sean Spicer se numără şi comentariul său legat de Adolf Hitler, care ”nici măcar nu s-a gândit să utilizeze arme chimice” în al Doilea Război Mondial, uitând însă de gazarea evreilor în lagărele de exterminare ale regimului nazist din Germania.

Într-un alt moment al mandatului său, Sean Spicer s-a ascuns în tufişuri pentru a nu răspunde la întrebările jurnaliştilor de la Casa Albă.

Noul Director de Comunicare de la Casa Albă, Anthony Scaramucci, a anunţat că Sarah Huckabee Sanders va deveni noua purtătoare de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Washington, după demisia neaşteptată a lui Sean Spicer.

Sarah Huckabee Sanders este fiica fostului guvernator republican al statului Arkansas, Mike Huckabee.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.