Noua Zeelandă a înregistrat primul caz de Covid-19 în decurs de două luni, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 56 de ani care a călătorit în Europa mai multe luni, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce a ieşit din carantina impusă de autorităţi, în urma rezultatului negativ la două teste efectuate, femeia a fost confirmată cu Covid-19.

Începând cu 18 noiembrie 2020, acesta este primul caz detectat în ţară. 

Femeia din Noua Zeelandă care a fost testată pozitiv a ajuns din Londra în Auckland pe 30 decembrie, după ce a călătorit în Spania şi Olanda patru luni.

Pe 13 ianuarie, ea a ieşit din carantina impusă şi a călătorit în Northland împreună cu soţul ei, vizitând mai mult de 30 de locuri, inclusiv atracţii turistice populare şi magazine, fiind cazaţi prin Airbnb.

Săptămâna trecută, a început să prezinte simptome uşoare. A fost testată pozitiv sâmbătă seară. În prezent, ea şi soţul ei se află în izolare, în casa lor din Whangarei.

De la începutul pandemiei, Noua Zeelandă - ţară cu aproximativ 5 milioane de locuitori - a înregistrat puţin peste 2.280 de cazuri de contaminare şi 25 de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.