Nou-născuţii, femeile şi copiii „suportă în mod disproporţionat povara” războiului din Gaza, au transmis mai multe agenţii de ajutor ale ONU într-o declaraţie comună, conform CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Bombardamentele, unităţile sanitare avariate sau nefuncţionale, nivelurile masive de dislocare, scăderea alimentării cu apă şi electricitate, precum şi accesul restricţionat la alimente şi medicamente, perturbă grav serviciile pentru sănătatea mamelor, nou-născuţilor şi copilului”, au spus reprezentanţii agenţiilor ONU.

Declaraţia a fost lansată de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Agenţia Naţiunilor Unite pentru Ajutorare şi Acîiuni pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Agenţia Naţiunilor Unite pentru sănătatea sexuală şi reproductivă (UNFPA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii ( OMS).

Multe femei însărcinate nu au acces la îngrijirea medicală de care au nevoie, iar decesele în rândurile acestora sunt de aşteptat să crească.

„Bilanţul psihologic al ostilităţilor are, de asemenea, consecinţe directe – şi uneori mortale – asupra sănătăţii reproductive, inclusiv o creştere a avorturilor spontane induse de stres, a naşterilor de feţi morti şi a naşterilor premature”, se arată în declaraţie.


Malnutriţia, care era deja o problemă înainte de atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, este acum şi mai îngrozitoare şi poate avea efecte asupra supravieţuirii şi dezvoltării copiilor, avertizează semnatarii declaraţiei.

Viaţa nou-născuţilor „atârnă de un fir” pentru că „se estimează că 130 de bebeluşi prematuri care se bazează pe servicii de terapie intensivă şi neonatală vor fi în pericol”, dacă spitalele rămân fără combustibil. Incubatoarele şi alte echipamente medicale nu vor mai funcţiona.

Declaraţia solicită „o pauză umanitară imediată” pentru a „atenua suferinţa şi a preveni ca o situaţie disperată să devină catastrofală”.

Aproximativ 9.155 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene asupra Fâşiei  Gaza din 7 octombrie, potrivit cifrelor publicate vineri de Ministerul Palestinian al Sănătăţii din Ramallah, obţinute de la surse din enclava controlată de Hamas. Alte 23.000 de persoane au fost rănite.

Raportul ministerului arată că aproape 73% dintre decese aparţin unor grupuri vulnerabile, inclusiv copii, femei şi persoane în vârstă.

Cele mai recente violenţe au provocat peste 1.400 de morţi în Israel şi cel puţin 9.155 în Gaza până pe 3 noiembrie, potrivit autorităţilor de ambele părţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.