Negocieri în vederea unei salvări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian - care se află pe ultima sută de metri potrivit diverşilor protagonişti - urmează să fie reluate marţi la Viena, anunţă luni Uniunea Europeană, care coordonează acest proces, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urma unor consultări în capitale, cu Guvernele respective, participanţii vor continua negocierile”, anunţă într-un scurt comunicat UE.

Negociatorii s-au despărţit la sfârşitul lui ianuarie şi au îndemnat la luarea unor ”decizii politice” în urma unor ”progrese” înregistrate în ultimele luni.

Aceste negocieri, care au început în prmăvara lui 2021, au loc între itranieni şi părţile rămase în Acord - China, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Rusia -, iar Statele Unite participă la ele în mod indirect.

Statele Unite au fost retrase din Acord în 2018, de către Donald Trump, care considera insufcient acest text încheiat cu trei ani mai devreme, cu scopul de a împiedica Iranul să se doteze cu bomba atomică. Washingtonul a restabilit şi multiplcat ulterior sancţiunile economice impuse Teheranului, care s-a retras, ca măsură de retorsiune, din restricţii-cheie ale programului nuclear iranian.

Aceste negocieri vizează o ”revenire reciprocă” a Statelor Unite şi Iranului în acord.

Washingtonul a avertizat săptămâna trecută că au mai rămas doar ”foarte puţine săptămâni” şi a anunţat că doreşte negocieri ”directe” în vederea unui compromis în această ”ultimă linie dreaptă”.

”Vom şti rapid”, la reluarea negocierilor în capitala Austriei, dacă este posiblă o înţelegere sau dacă este este vorba despre începutul unei ”realităţi a escaladării tensiunilor şi crizei”, sublinia atunci un oficial american.

Teheranul afirmă, la rândul său, că aşteaptă răspunsuri de la americani.

”Este natural ca Republica islamică să aştepte ca cealaltă parte să ia deciziile necesare, mai ales la Washington”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Said Khatibazadeh.

”Sperăm ca delegaţia americană să revină la Viena cu instrucţiuni clare despre modul de a-şi îndeplni obligaţiile privind ridicarea sancţiunilor”, afirmă el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.