Kremlinul a comentat marţi că NATO se află pe calea militarizării galopante şi de aceea trebuie să prezinte Rusia drept un „demon al iadului”, pentru a justifica demararea unei mari creşteri a cheltuielilor de apărare de către statele membre, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este „în mare parte un efort irosit” de a asigura alianţa că nu aşa stau lucrurile, întrucât NATO este decisă să demonizeze Rusia.
„Este o alianţă creată pentru confruntare. Nu este un instrument al păcii şi stabilităţii”, a spus el, menţionând intenţia NATO de a-şi determina membrii să se angajeze să cheltuiască 5% din PIB-ul lor pentru apărare, aşa cum a cerut preşedintele american Donald Trump.
„Alianţa se îndreaptă cu încredere pe calea militarizării galopante”, a spus Peskov. „Pentru a trece la obiectivul de 5%, a fost necesar ca NATO să invoce o ameninţare demonică”, a adăugat el.„Pentru a face acest lucru, trebuie să proiectezi o imagine a unui demon al iadului, a unui monstru. Iar din punctul de vedere al acestor funcţionari NATO, ţara noastră este cea mai potrivită pentru rolul monstrului”, a comentat Peskov.
Liderii NATO, care îşi încep marţi summitul în Olanda, au declarat că Rusia ar putea ataca un stat NATO în următorii câţiva ani dacă nu este împiedicată să îşi continue invazia în Ucraina.
Rusia neagă orice plan de a ataca NATO, deşi s-a declarat în repetate rânduri nemulţumită de extinderea alianţei spre graniţele sale.
NATO spune că viziunea sa asupra Rusiei este clară şi bazată pe dovezile războiului pe care Moscova l-a purtat în Ucraina din februarie 2022.
Summitul său din această săptămână este menit să îi semnaleze lui Putin că NATO este unită, în ciuda criticilor anterioare ale lui Trump la adresa alianţei, iar NATO este determinată să îşi extindă şi să îşi modernizeze apărarea pentru a descuraja orice atac din partea Moscovei.
Într-un discurs separat susţinut marţi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat NATO că depăşeşte zona sa tradiţională de responsabilitate în încercarea de a se impune în Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud, Asia Centrală, Arctica şi regiunea Asia-Pacific. El a declarat în schimb că relaţiile dintre Rusia şi China sunt un „stabilizator important” în securitatea euro-asiatică.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.