Cel puţin o persoană a murit şi alte 57 au fost rănite într-o coliziune între două trenuri de metrou, la Ciudad de Mexico, capitala Mexicului, au anunţat sâmbătă autorităţile, citate de AFP..

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sunt 57 de persoane rănite, unele cu răni uşoare, dar care au ajuns totuşi la spitale şi, din păcate, un deces”, a declarat primarul oraşului, Claudia Sheinbaum, într-un scurt mesaj adresat presei de la locul accidentului.

„Persoana care se află în starea cea mai gravă este mecanicul de tren”, a adăugat ea.

Trenurile s-au ciocnit într-un tunel care leagă staţiile Potrero şi La Raza, pe linia 3 de metrou care traversează Ciudad de Mexico de la nord la sud.

Justiţia a deschis o anchetă cu privire la cauzele accidentului.

Metroul din capitala mexicană se află în mod regulat sub focul criticilor din cauza proastei întreţineri a instalaţiilor. În luna mai a anului 2021, prăbuşirea unui pod în timp ce trecea un tren a provocat moartea a 26 de persoane şi a rănit alte o sută.

Metroul din Ciudad de Mexico a fost inaugurat în 1969, are 12 linii, 195 de staţii pentru 226 de kilometri de benzi de circulaţie. În 2021 metroul din capitala Mexicului a transportat 837 de milioane de pasageri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.