Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat marţi după-amiază că regina Elisabeta a II-a va aproba în următoarele zile legislaţia de declanşare a Brexit-ului, acordând executivului prerogativa regală pentru începerea procedurii de retragere a naţiunii din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De asemenea, premierul poate să declanşeze ieşirea din blocul comunitar imediat ce primeşte consimţământul regal, adică în următoarele zile.

Însă, un purtător de cuvânt guvernamental a transmis în urmă cu o zi că invocarea articolului 50 ar urma să aibă loc undeva la sfârşitul lunii martie, chiar după summitul aniversar al UE de la Roma.

Theresa May a explicat în faţa legislativului că nu vor exista întârzieri în ceea ce priveşte declanşarea Brexit-ului.

Parlamentul a autorizat-o luni să declanşeze Brexit-ul, trecând peste voinţa iniţială a unor aleşi de a bloca textul dacă nu le acordă dreptul la o examinare finală a viitorului acord cu Bruxelles-ul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.