Un pensionar octogenar, care a fost înjunghiat de patru ori de către jihadiştii implicaţi în atacul de la biserica catolică din Saint-Etienne-du-Rouvray, din apropiere de localitatea Rouen, a fost forţat de cei doi militanţi să filmeze execuţia preotului Jacques Hamel şi s-a prefăcut mort pentru a supravieţui, scrie Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jihadiştii l-au obligat pe pensionar, în vârstă de 87 de ani, care a fost identificat drept ”Guy”, să filmeze execuţia preotului Jacques Hamel, înainte de a fi înjunghiat chair el în gât, braţ şi în spate, chiar în faţa altarului din lăcaşul de cult catolic.

Incidentul a fost descris de către soţia sa, care nu a fost rănită de atacatori. Ulterior, extremiştii le-au folosit pe călugăriţe drept scuturi umane, într-o încercare de a scăpa din biserică, însă au fost ucişi de forţele franceze de intervenţie.

”Unul dintre terorişti m-a abordat . Mi-a spus că nu mă va răni, pentru că voi fi ostateca lui. A spus acelaşi lucru şi celor două călugăriţe. Aşa că ne-am gândit - măcar nu vom muri imediat, poate vom muri în vreo oră. Însă teroriştii au spus că soţul meu nu va fi cruţat, pentru că este bărbat”, a declarat Jeanine, soţia octogenarului înjunghiat, care rămâne în stare gravă, dar stabilă.

Între timp, al doilea terorist implicat în atacul de la biserică a fost identificat drept Abdel Malik P, un alt terorist născut pe teritoriul francez, care locuia în localitatea Aix-lex-Bains din Alpi.

Complicele său, Adel Kermiche, aştepta punerea sub acuzare pentru terorism şi era eliberat pe cauţiune, purtând o brăţară de securitate în timpul atacului, care a fost dezactivată în primele ore ale dimineţii. Adolescentul, în vârstă de 19 ani, era monitorizat de autorităţi după ce a încercat în două rânduri să se alăture jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi a stat aproape un an de zile în spatele gratiilor.

Kermiche şi Malik P l-au forţat pe preotul catolic octogenar să îngenuncheze, înainte de a-l înjunghia mortal în timp ce strigau rugăciuni în arabă în faţa altarului.

Unul dintre martori a descris cum atacatorii au introdus cuţitul în gâtul preotului Jacques Hamel, iar acesta a căzut la pământ.

Între timp, autorităţile franceze desfăşoară mai multe raiduri antiteroriste în localitatea de origine a lui Abdel Malik P.

Procurorul Francois Molins a susţinut că cei doi terorişti avea asupra lor celule explozive false cu un ceas de bucătărie învelit în folie de aluminiu, un rucsac plin de arme false şi trei cuţite

”Nu este posibil ca cineva care aşteaptă să fie judecat pentru terorism să fie pur şi simplu eliberat pe cauţiune şi plasat în arest la domiciliu”, a declarat, Frederic Lagache, vicepreşedintele sindicatului de poliţişti francezi.

Potrivit datelor ministerului de Justiţie, 12 suspecţi de terorism sau persoane deja condamnate pentru terorism au fost eliberate pe cauţiune şi poartă brăţări de securitate similare cu cea a lui Adel Kermiche.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.