Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a anunţat că renunţă la o întâlnire cu Marele Muftiu al Libanului, întrucât nu doreşte să-şi acopere părul cu un văl în timpul discuţiilor cu liderul religios de la Beirut, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Puteţi să-i transmiteţi respectele mele Marelui Muftiu, dar nu mă voi acoperi”, le-a spus prezidenţiabila franceză reporterilor din Beirut.

Reprezentanţii liderului religios susţin însă că Le Pen a fost informată din timp cu privire la necesitatea purtării unui văl în timpul întâlnirii cu Marele Muftiu.

Marine Le Pen efectuează o vizită în Liban în încercarea de a-şi creşte campania electorală înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa.

Sondajele arată că prezidenţiabila populistă ar putea să obţină cele mai multe voturi în primul tur electoral, dar va pierde al doilea tur la o diferenţă considerabilă faţă de Emmanuel Macron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.