Regatul Unit poate ”inversa tendinţa în 12 săptămâni” în lupta împotriva noului coronavirus, cu condiţia ca recomandările autorităţilor în vederea limitării contactelor să fie urmate, a anunţat premierul Boris Johnson, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Putem inversa tendinţa în 12 săptămâni”, a apreciat şeful Guvernului joi seara în timpul punctului său de presă zilnic, la Downing Street.

Regatul Unit, care deplânge 144 de morţi, recomandă evitarea adunărilor şi munca de acasă, însă fără să recurgă în acest stadiu la măsuri constrângătoare. Şcolile urmează să fie închise vineri.

Fără să îndepărteze măsuri mai stricte vizând populaţia, în contextul accelerării răspândirii virusului, mai ales la Londra, Boris Johnson mizează de asemenea pe progrese ştiinţifice în dezvoltarea unui tratament.

”Progresăm enorm în cunoaşterea genetică a nucleului virusului” şi în cerecetarea cu privire la tratamente eficiente, a subliniat el.

Teste în acest sens au început joi, asupra unui pacient britanic afectat de boala covid-19, a anunţat el, precizând că cercetătorii britanici speră să înceapă teste în vederea dezvoltării unui vaccin ”în lunile următoare”.

Statele Unite au început deja teste clinice, au anunţat luni autorităţile sanitare americane.

Regatul Unit nu testează în mod sistematic, pentru moment, toţi bolnavii şi se concentrează asupra celor mai grave cazuri, în pofida recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănărăţii (OMS).

Potrivit lui Boris Johnson, discuţii sunt în curs în vederea cumpărării ”a sute de mii de teste” în vederea identificării persoanelor care au fost atinse de boală şi s-au vindecat, ceea ce ar putea, în opinia sa, ”schimba situaţia”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.