Pasagerii se confruntă cu întârzieri de patru ore la tunelul de sub Canalul Mânecii din cauza condiţiilor meteorologice extreme, scrie Sky News. Durata de aşteptare este una foarte mare în oraşul-port Folkestone, unde capacitatea de transport este limitată deoarece aparatele de aer condiţionat din unele trenuri nu funcţionează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al administraţiei Eurotunelului a declarat: „Sunt întârzieri pentru că există o capacitate restricţionată cauzată de temperaturile foarte ridicate. Vânzările de bilete nu funcţionează. Temperaturile ridicate prelungite şi fără precedent din sud-estul Angliei au afectat aparatele de aer condiţionat din trenurile noastre. Din cauza nivelul ridicat al traficului, deocamdată nu putem înregistra niciun client care a sosit cu mai mult de două ore mai devreme de plecare”.

La ora locală 11:00, cei care traversează cu autoturismele au fost anunţaţi să se aştepte la întârzieri de două ore şi jumătate pentru vehiculele cu înălţime joasă şi patru ore pentru cele înalte.

De asemenea, cei care traversează canalul cu feribotul se pot aştepta la întârzieri de până la două ore.

Condiţiile meteorologice nefavorabile au afectat şi aeroportul Stansted, din apropierea Londrei. Din cauza restricţiilor din timpul nopţii cauzate de descărcările electrice, mai multe zboruri de dimineaţă au fost amânate sau anulate.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a insistat că „nu există anulări, ci doar amânări din cauza restricţiilor privind furtunile din Europa”.

Totuşi, site-ul aeroportului informează că mai multe zboruri au fost anulate, printre care cele spre Budapesta, Lisabona sau Oslo. Ryanair a informat Sky News că a anulat 14 zboruri.

Aeroporturile Gatwick şi Luton au informat că se confruntă cu întârzieri din cauza vremii. La Heathrow, un purtător de cuvânt a declarat că „există întârzieri minore”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.