Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că autorităţile ”nu au certitudinea că gigantul energetic rus Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz”, relatează deschide.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În sectorul energetic, nu avem certitudinea că Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz. Amintim că, din 1 octombrie, conform contractului, preţul de achiziţie a gazelor trebuie să fie semnificativ mai mic. Autorităţile statului sunt pregătite să acţioneze în orice situaţie, după scenariile pregătite anterior. Cetăţenii vor avea sprijinul Guvernului şi în această iarnă, aşa cum l-au avut în iarna trecută”, a declarat, sâmbătă, Maia Sandu în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate.

Ea a mai precizat că Republica Moldova ”are rezerve de gaze naturale doar pentru luna octombrie”, iar instituţiile statului vor decide ce măsuri vor lua în viitor.

De asemenea, în cadrul şedinţei CSS s-a discut şi despre schimbările care pot apărea în regiune şi în Republica Moldova în urma anunţurilor făcute de preşedintele rus Vladimir Putin referitor la mobilizarea parţială, referendumurile organizate în regiunile ucrainene şi eventuala utilizare a armelor neconvenţionale.

Consiliul Suprem de Securitate a aprobat o serie de recomandări, precum:

- creşterea vigilenţei şi actualizarea planurilor de acţiuni, corespunzător noilor riscuri;

- monitorizarea mai riguroasă a situaţiei din regiunea transnistreană şi descurajarea implicării populaţiei din această zonă în activităţi de mobilizare desfăşurate de Federaţia Rusă;

- pregătirea pentru un eventual flux sporit de refugiaţi;

- aprovizionarea cu resurse energetice alternative, în cazuri de urgenţă;

- verificarea planurilor de contingenţă în caz de incidente nucleare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.