Emmanuel Macron a discutat luni cu Vladimir Poutin şi i-a cerut ”să se facă lumină deplin, de îndată” cu privire la ”tentativa de sasinare” a opozantului rus Aleksei Navalnîi, pe care o cataloghează drept o ”otrăvire”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O clarificare este necesară din partea Rusiei, în cadrul unei anchete credibile şi transparente”, i-a cerut şeful statului francez omologului său rus.

”Franţa împărtăşeşte, pe baza propriilor sale analize, concluziile mai multora dintre partenerii săi europeni cu privire la fapte de otrăvire cu un agent neurotoxic noviciok”, i-a spus Macron lui Putin.

Un laborator francez şi unul suedez au confirmat că opozantul a fost otrăvit cu noviciok, a anunţat luni Guvernul german.

Un laborator militar german a conchis deja, la 3 septermbrie, că s-a folosit acest puternic agent neurotoxic, lucru pe care Moscova îl dezminte.

În Suedia, laboratorul specializat în substanţe puternic toxice aparţinând Agenţiei suedeze de Cercetare în domeniul Apărării, cu sediul la Umea a analizat eşantioane.

De-acum ”trei laboratoare au prezentat în mod independent proba că un agent neurotoxic din grupul noviciok este cauza otrăvirii”, a rezumat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

Această otravă a fost folosită deja împotriva fostului dublu agent rus Serghei Skripal şi fiicei sale Iulia, în 2018, în Anglia, potrivit autorităţilor britanice.

Considerat o armă chimică, noviciok se prezintă cel mai adesea sub formă de pudră fină, susceptibilă să pătrundă în porii pielii sau în căile respiratorii.

Folosirea noviciok ”constituie o gravă încălcare a Convenţiei privind interzicerea armamentului chimic”, a mai subliniat Berlinul.

De partea rusă, poliţia a anunţat vineri că vrea să-l interogheze în Germania pe opozantul victima otrăvirii, potrivit susţinătorilor săi, la 20 august, în timpul unei deplasări în Siberia.

Autorităţile ruse afirmă însă că analizele efectiuate în timpul spitalizării opozantului la Omsk, în Siberia, înainte să fie transferat în Germania, nu au scos la iveală nicio substanţă toxică în organismul lui Navalnîi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.