Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, care a fost reales pentru un al doilea mandat pe 24 aprilie, a declarat sâmbătă, la cermonia de învestitură, că va avea un singur obiectiv în fiecare zi a noului mandat, şi anume, ”să slujească” poporul francez. El a făcut apel la aplicarea unei metode inovatoare, menite să construiască un ”nou contract productiv, social şi ecologic”, o ”renaştere instituţională şi politică” prin care Franţa să fie devină o ”mare putere agricolă, industrială, ştiinţifică, creatoare şi ecologică”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ 450 de oficiali, fără a număra membrii familiei, au fost invitaţi la ceremonia de învestire, printre cei prezenţi aflându-se foştii şefi de stat Nicolas Sarkozy şi François Hollande, dar şi Nicole Belloubet, fost ministru al Justiţiei, Christophe Castaner, fost ministru de Interne şi Édouard Philippe, fost premier şi actual primar al oraşului Le Havre.

Noul mandat al preşedintelui Macron va începe pe 14 mai la miezul nopţii, la ora 12.00 şi o secundă (ora Franţei), a precizat preşedintele Consiliului Constituţional francez Laurent Fabius, care a reiterat rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale şi a pronunţat cuvintele învestirii.

”În acest moment precis vă preluaţi funcţiile”, a spus el, înainte să-i aducă un omagiu personal.

”Vă recunoaştem ca Mare Maestru al Ordinului Legiunii de Onoare”, a afirmat generalul Benoît Puga, marele cancelar al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare şi al Ordinului Naţional al Meritului.

Ales pentru a doua oară, Preşedintele Republicii şi-a început discursul de învestitură făcând apel la acţiuni în domeniile agriculturii, educaţiei, ecologiei, sănătăţii, reunificării teritoriilor din zonele metropolitane şi de peste mări, relatează Le Figaro.

”Da, poporul francez nu a prelungit mandatul care se încheie. Acest nou popor, diferit de acum cinci ani, a încredinţat unui nou preşedinte un nou mandat”, a susţinut Macron.

”În fiecare zi a mandatului voi avea un singur obiectiv: să slujesc”, a asigurat el.

”Rareori lumea şi ţara noastră s-au confruntat cu o astfel de conjuncţie de provocări”, a spus Macron, referindu-se la războiul din Ucraina, pandemia de Covid-19 şi încălzirea globală. ”Facem apel la o acţiune fermă” pentru ”a fi o naţiune mai independentă”, a continuat el.

”Trebuie să avem curajul democraţiei, curajul de a clădi o nouă pace europeană şi o nouă autonomie în Europa. Să acţionăm pentru a face din ţara noastră o putere agricolă, industrială, ştiinţifică şi creatoare mai puternică, simplificând normele şi prin investiţii pentru Franţa a anului 2030”, a subliniat Macron.

”Să acţionăm pentru a clădi o societate în care toţi să aibă un loc de muncă şi o distribuire echitabilă a avuţiei. Trebuie să acţionăm pentru a face din ţara noastră o putere ecologică prin transformarea radicală a mijloacelor de producţie sau de deplasare, atât în metropole, cât şi în oraşele mai mici”, a mai afirmat preşedintele francez.

”Trebuie să luptăm cu inegalităţi de la rădăcină, încă din şcoală şi să modernizăm sistemul de sănătate. Trebuie să clădim în tinerii noştri spiritul republican. Şcoala trebuie să se deschidă către cultură şi către sport pentru că în 2024 vom găzdui Jocurile Olimpice”, a mai spus el.

”Sănătatea trebuie să fie accesibilă tuturor. Trebuie să informăm oamenii şi să oferim condiţii sigure de muncă, să prevenim bolile, să acţionăm pentru a construi progresul pentru fiecare dintre noi, pentru mai multă egalitate între bărbaţi şi femei. Să acţionăm pentru a ne proteja în continuare compatrioţii printr-o armată puternică angajată pe toate continentele. Să luptăm împotriva insecurităţilor din viaţa de zi cu zi, împotriva acţiunilor teroriste şi ameninţărilor informatice”, a argumentat şeful statului.

”Acţiunea, în aceste vremuri, este îngemănată cu reunirea, respectul, consideraţia, asocierea tuturor. Trebuie, cu toţii, să inventăm o nouă metodă prin care să construim un nou contract productiv, social şi ecologic”, a explicat liderul francez.

”În cele din urmă, să acţionăm pentru a ralia toţi cetăţenii, de la sate până la oraşe. Da trebuie să acţionăm fără preget, cu un singur obiectiv, acela de a fi o naţiune mai independentă, de a trăi mai bine şi de a oferi un răspuns francez şi european la provocările secolului în curs. Ştim cu toţii, această acţiune vine într-un moment din viaţa noastră marcat de temeri, de fracturi numeroase, să acţionăm nu va însemna doar să administrăm ţara şi să implementăm reforme ca pe nişte soluţii de-a gata făcute. Să acţionăm înseamnă să raliem, să dăm dovadă de respect şi de consideraţie în uniunea tuturor”, a precizat el.

”De aceea, cu toţii, împreună, trebuie să inventăm noi metode, altele decât coregrafiile uzate, pentru a clădi un nou contract social şi ecologic, pentru că ralierea şi pacificarea nu înseamnă să accepţi să nu mai faci nimic, sau să îţi uiţi responsabilităţile, ci prin împărţirea responsabilităţilor la nivel naţional, prin conlucrarea între Guvern, administraţii, Parlament, asociaţii, asociem pretutindeni în ţară forţele vii, politice, sociale şi culturale. Trebuie să luăm hotărâri şi să le punem în aplicare”, a asigurat Macron.

”Sunt sigur că ţara noastră poate decide care sunt marile ambiţii naţionale şi să dea frâu creativităţii şi iniţiativei pretutindeni pe teritoriul nostru. Acesta va fi fundamentul renaşterii democratice de care are nevoie ţara noastră, o renaştere instituţională şi politică, însă trebuie pusă în aplicare în viaţa de zi cu zi”, a mai evocat el.

”Trecutul nostru stă mărturie, în vremurile cele mai dificile, Franţa s-a ridicat la înălţime, când împotriva noastră au suflat vânturi puternice, tocmai atunci am găsit forţa să trecem mai departe pentru a fi primii pe scena universală într-un secol atât de tulburat, a continuat el, asigurând că ”în acest moment în care secolul se schimbă, împreună trebuie să trasăm un drum”.

 


 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.